Cosmetice de care nu ai nevoie

459

cosmetice2Cheltuim mulţi bani pe tot felul de produse cosmetice pentru că vrem să arătăm cât mai bine şi dacă s-ar putea într-un timp cât mai scurt. Multe sunt folositoare, dar altele sunt chiar inutile! Iată de ce produse nu ai neapărată nevoie!

Cremă pentru gât şi decolteu

Pe piaţă sunt numeroase mărci de creme pentru faţă, gât şi decolteu. Dar dintre acestea cele pentru gât şi decolteu nu şi-au rostul, spun specialiştii. Crema de faţă este indispensabilă, oferă hidratare, protecţie, şi este la fel de bună şi pentru gât cât şi pentru decolteu. E inutil să mai irosiţi bani mulţi pentru creme care au întrebuinţare pentru aceste zone.

Exfoliant pentru buze

Pe rafturile anumitor magazine se găsesc creme de gomaj pentru buze. Evită să arunci banii pe aceste produse. Buzele uscate nu necesită exfoliant, în acest caz aşa cum spun specialiştii e nevoie de hidratare adecvată. Dacă vei apela la această metodă, nu poţi să-ţi faci decât rău! Cel mai bine e să masezi buzele cu balsam gras.

Cremă anticelulitică

Indiferent de preţul ei, de reclama care i se face, chiar şi de brandul care o pune în valoare crema anticelulitică nu dă rezultate. Asta nu o spunem noi, ci experţii! Produsele cosmetice nu rezolvă problema în îndepărtarea celulitei, cele mai eficiente sunt exerciţiile fizice, o alimentaţie corespunzătoare, masajul sau aparatele profesionale. Aşadar, pică şi acest mit.

Produse care refac vârfurile despicate

O gamă largă de şampoane, balsamuri, seruri, uleiuri promit că pot rezolva problema firelor de păr despicate!

Nimic adevărat

Nici un produs de acest fel nu are puterea să refacă structura firului de păr sau care să reconstruiască vârfurile tocite. Soluţia este bineînţeles foarfeca, aşa că nu are rost să te mai chinuieşti cu tot felul de lucruri de agest fel, şi pe deasupra să mai risipeşti şi mulţi bani pe aşa ceva.

În schimb alege să foloseşti produse profesionale care să prevină despicarea vârfului, acest procedeu fiind posibil, dar cu puţin ajutor din partea ta, evident!

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here