Conducători auto, prinşi cu maşinile neînmatriculate

343

politisti traficPe parcursul a 24 de ore, doi şoferi gorjeni s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi circulând cu autoturisme ale căror autorizaţii provizorii de circulaţie erau expirate.

Poliţiştii rutieri au întocmit două dosare penale pe numele unor conducători auto care conduceau pe drumurile publice autovehicule neînmatriculate. Astfel, duminică după-amiază, în jurul orelor 17:50, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 28 ani, din comuna Fărcăşeşti, ce conducea pe DE 79 în localitatea Bâlteni, o autoutilitară cu număr provizoriu de înmatriculare. Pe parcursul verificărilor a rezultat că autorizaţia provizorie de circulaţie era expirată din data de 11.02.2012. De asemenea, ieri dimineaţă, în timp ce acţionau pe str. 23 August, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu au depistat în trafic o gorjeancă de 35 ani, din comuna Runcu, care conducea un autovehicul cu autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 25.11.2011. Poliţiştii au întocmit pe numele ambilor conducători auto acte premergătoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat în circulaţie.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here