Concursul pentru șefia Direcției Legislație și Guvernanță Corporativă din CEO s-a anulat!

1922

După ce Gorjeanul a relatat de haosul existent în Direcția Legislație și Guvernanță Corporativă din CEO, unde se făcuseră găști pentru susținerea unuia sau altuia dintre candidați, administrația companiei a decis, marți, să anuleze simulacrul de concurs la care își depuseseră dosarele patru candidați. Motivația anulării concursului nu a fost prezentată public, pe site-ul companiei neexistând un anunț în acest sens, dar competiția totuși a fost oprită, probabil datorită faptului că, câștigător, după o examinare a dosarelor de doar trei zile, ar fi urmat să fie declarat unul dintre cei care nu erau agreați pentru funcție.

Pagubă financiară pentru CE Oltenia
Dacă tot au anulat concursul ar fi preferabil ca postul să fie desființat, întrucât el este inutil în structura societății, deoarece a apărut în momentul în care fosta șefă a Departamentului Juridic, Laura Manea, a fost concediată, disponibilizare care s-a dovedit nelegală. Cum prin manevra înființării Direcției Legislație și Guvernanță Corporativă s-a ajuns la o concediere ilegală este firesc ca situația să revină înainte de acea destituire. Mai mult, nerevenirea completă la structura anterioară concedierii Laurei Manea este păguboasă pentru companie, întrucât pe segmentul juridic s-au adăugat două posturi de consilier al directorului general și de coordonator al direcției, care sunt inutile. Ocupantele posturilor sunt Dorina Jianu și Daniela Șerban, ultima impusă spre postul de director al acestei direcții. În rezumat, acolo unde înainte de concedierea lui Manea era o singură persoană, acum sunt trei. Persoane din afara CEO vorbesc însă de reluarea concursului din sursă externă.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.