Concurs pentru elevii de gimnaziu şi liceu

477

Elevii gorjeni sunt invitaţi să participe la cea de-a VIII-a ediţie a concursului „Protégez la Nature”, organizat de Fundaţia „Pro Henri Coandă” şi Liceul Teoretic „Henri Coandă” din Craiova.

Acest concurs se adresează elevilor de gimnaziu şi liceu din toate judeţele ţării iar scopul său este acela de a da ocazia tinerilor să-şi exprime gândurile şi opiniile în ceea ce priveşte mediul înconjurător. Concurenţii vor trebui să lucreze pe grupe pentru a crea un proiect – text şi imagini – ghidându-se după următoarele principii: Să nu rănim pământul; Să devenim aliaţii grădinarului; Să favorizăm schimbul între fiinţele umane; Să ştim să economisim apa; Să construim casa omului contemporan; Să salvăm parcurile şi grădinile; Să îngrijim pământul; Să dăm naturii ce i se cuvine; Să producem fără să epuizăm. Lucrările vor fi împărțite pe două secțiuni: prezentare power-point și film şi eseu ilustrat cu lucrare practică. Lucrările vor fi bazate pe noţiunea de natură, aşa cum este trăită şi exprimată, visată şi dorită de ei înşişi. Fiecare lucrare trebuie să fie însoţită de un material scris care să o descrie, în proză sau versuri. Prin acesta elevii trebuie să-şi pună în valoare propriile idei de protejare a naturii. Orice material scris sau audio va fi în limbile franceză şi română. Data limită de trimitere a lucrărilor este 18 noiembrie 2014 iar rezultatele vor fi anunţate pe 26 noiembrie. Juriul va ţine cont de exprimare şi de conţinut, de originalitate, imaginaţie, sensibilitatea de a pune în valoare noţiunea de natură şi reprezentarea sa în viziunea tinerilor. Se va aprecia în mod deosebit punerea în evidenţă a particularităţilor fiecărei zone, ca şi legătura între lucrare, imagine şi sunet. Lucrarea trebuie să corespundă vârstei elevilor şi să fie rezultatul colaborării elevilor.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.