Concurs pentru adolescenții pasionați de teatru

469

Adolescenții cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani pasionați de teatru se pot acum înscrie la cea de-a doua ediție a concursului de dramaturgie ”New drama”, organizat de Teatrul Excelsior din București. Tot ce trebuie să facă este să scrie o piesă într-un act și să o trimită pe adresa secretariat.literar@teatrul-excelsior.ro.

Teatrul Excelsior organizează în perioada decembrie 2015 – mai 2016 a doua ediție a concursului de dramaturgie ”New drama”, concurs ce vizează toți tinerii pasionați de teatru și îi încurajează să își dezvolte imaginația prin însușirea și dezvoltarea tehnicilor de scriere dramatică. Adolescenții interesați să participe la concurs sunt invitați să trimită, până la data de 20 februarie, o piesă într-un act, alături de o scrisoare de motivație, prin care să explice de ce își doresc să participe la această competiție, și de formularul de înscriere completat, la adresa secretariat.literar@teatrul-excelsior.ro. Textele vor fi jurizate de o comisie formată din profesioniști. În urma selecției, șase dintre acestea vor ajunge în faza finală a proiectului, fază în care tinerii dramaturgi finalişti vor participa la un workshop de scriere dramatică la Bucureşti, apoi piesele lor vor fi transformate în spectacole lectură la Teatrul Excelsior din Bucureşti. O singură piesă va fi desemnată câștigătoare. Aceasta va fi montată la Teatrul Excelsior în regim de spectacol profesionist și va intra în repertoriul teatrului, începând cu stagiunea 2016-2017. Titlurile finaliste vor fi anunțate pe 1 martie, workshop-ul se va desfășura în perioada 18 – 20 martie, spectacolele de lectură sunt programate în perioada 8 – 10 aprilie, iar montarea spectacolului bazat pe piesa câștigătoare se va face în luna mai.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.