Concurenţă serioasă în interiorul OJPC, pe postul lui Giurcău

341

giurcauReprezentanţii UNPR Gorj trimit astăzi la ANPC propunerile privind potenţialii înlocuitori ai lui Mădălin Giurcău la şefia Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului(OJPC) Gorj.

Propunerile privesc doar inspectori angajaţi din interiorul instituţiei, persoana care va fi selectată de conducerea centrală a ANPC-ului, urmând să ocupe funcţia de director al OJPC Gorj în interimat. Dan Ilie Morega, şeful UNPR Gorj, anunţă că, de scurt timp, conducerea UNPR Gorj a luat în vizor doi inspectori, printre aceştia nefiind însă fosta şefă a instituţiei Mihaela Raducan, de care se vehicula deja că va fi promovată de către deputat. “Noi nu alegem, ci ANPC-ul. Cel mai bun să câştige”, a declarat Dan Ilie Morega şeful UNPR Gorj. Una dintre inspectoare are cele mai mari şanse să devină director interimar, asta dacă Mădălin Giurcău va fi destituit din funcţie de conducerea ANPC-ului. În situaţia în care se va întâmpla asta, Giurcău ar putea rămâne salariat al OJPC Gorj iar noul director după interimat va fi renumit prin concurs. La un nou concurs poate participa însă atât Mihaela Răducan cât şi Mădălin Giurcău. Momentan, Giurcău a refuzat să mai discute despre politică la conferinţele sale săptămânale, ca şi Răducan căreia i s-a interzis să discute despre OJPC Gorj.

 

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here