Coliziune între două mopede, la Brăneşti

359

Un minor în vârstă de 17 ani a fost rănit duminică într-un accident de circulaţie produs pe raza comunei Brăneşti. Doi mopedişti s-au ciocnit după ce unul dintre ei a pătruns pe contrasens, acesta din urmă fiind acum cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Accidentul de circulaţie s-a produs duminică, în jurul orei 17:22, pe DJ 662, în punctul Capul Dealului-Bibeşti. O echipă operativă constituită la nivelul Secţiei 11 Poliţie Rurală Turceni a efectuat cercetarea locului faptei, oamenii legii constatând că un bărbat în vârstă de 32 ani, din comuna Brăneşti, în timp ce conducea mopedul proprietate personală, pe DJ 662, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un alt moped, fără număr de înregistrare, condus de către un minor de 17 ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a minorului, acesta fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Orăşenesc Turceni, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Deşi purtau casca de protecţie, nici una dintre cele două persoane implicate în accident nu avea absolvit curs de legislaţie rutieră. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here