Colegiul Director al FNME redeschide negocierile cu CEO

342

Membrii Colegiului Director al Federaţiei Naţionale Mine Energie, întruniţi ieri în şedinţă, au stabilit să îşi arate, din nou, disponibilitatea pentru negocierile cu administraţia Complexului Energetic Oltenia.

Se pare că Colegiul Director a schimbat foaia şi a convenit să aibă pace cu administraţi, în schimbul războiului rece declarat de Ciurel lui Condescu, conflict care aduce deservicii FNME. Ion Ruşeţ, prim-vicepreşedinte al FNME, a declarat astfel că reîncep negocierile cu administraţia atât în ce priveşte modul de colectare a cotizaţiei sindicale, cât şi pachetul de performanţă şi adiţionalele la contractele individuale de muncă. De altfel, s-a schimbat tactica şi pentru că Biroului Executiv al FNME i s-a impus ca, în termen de zece zile, să prezinte un raport concludent în faţa Colegiului Director.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here