CJ Gorj a finalizat proiectul „Calitate în administraţia publică locală”

325

prefectura gorjUn proiect care s-a derulat pe parcursul a 14 luni a fost declarat încheiat vineri, 12 iulie. „Calitate în administraţia publică locală” a fost un proiect implementat de Consiliul Judeţean Gorj în mai multe instituţii deconcentrate, precum şi în 20 de primării din judeţ.

Valoarea totală a proiectului a fost de 429.000 de lei, din care 98% adică 420.420 de lei reprezintă fonduri nerambursabile din Fondul Social European, iar 2% (8.580 de lei) este contribuţia CJ Gorj. Obiectivele generale ale proiectului au fost îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor furnizate de către administraţia publică locală, dar si consolidarea capacităţii administrative în ceea ce priveşte managementul calităţii în vederea îmbunătăţirii promptitudinii furnizării serviciilor.

Beneficiari – funcţionarii publici

Potrivit lui Ionel Dobre, manager de proiect, pe parcursul celor 14 luni s-a implementat Cadrul Comun de Autoevaluare în 20 de primării şi nouă instituţii subordonate CJ. „De asemenea, am reuşit să obţinem certificarea sistemului de management al calităţii conform standardului ISO 9001 pentru şase unităţi subordonate CJ Gorj dintre care Biblioteca Judeţeană Chirstian Tell, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Muzeul Judeţean Gorj, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, Serviciul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor şi Activităţilor de Salubrizare. În linii generale, s-a dorit şi s-a şi obţinut îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite cetăţenilor prin eficientizarea actului administrativ şi standardizarea proceselor existente la nivelul acestora”, a declarat Ionel Dobre. La mijlocul anului 2010, când conducerea CJ Gorj a declarat deschis proiectul „Calitate în administraţia publică locală”, Ion Călinoiu, preşedintele instituţiei, a spus clar că acest proiect va fi de un real folos instituţiilor, dar şi beneficiarilor direcţi, adică oamenii cu care intră în contact. “Trebuie să avem parte de realizări la nivelul administraţiei publice locale, astfel ca cei care lucrează în primării să fie oameni deschişi şi să reacţioneze la ce se întâmplă în teritoriu. Doar prin aceste programe putem creşte calitatea administraţiilor publice locale. Proiectele îşi îndeplinesc scopul dacă ne solidarizăm, iar, uneori, acestea trebuie să intre în dezbatere şi la nivelul cetăţenilor din întreaga localitate, dar şi la nivelul salariaţilor din primării”, declara la vremea aceea Ion Călinoiu.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here