Ce a declarat Răducan după plecarea lui Hora

450

Venit la Pandurii Târgu Jiu cu un an în urmă, ca jucător liber de contract, Ioan Hora s-a adaptat rapid la noua echipă şi a devenit jucător de bază la Pandurii, golgheter al Ligii I şi a fost convocat la echipa naţională a României.
Golgheter all-time al echipei Pandurii în Liga I, Hora a contribuit decisiv prin prestaţia sa şi golurile reuşite la calificarea în play-off, clasarea pe locul trei la finalul sezonului şi calificarea în UEFA Europa League. Preşedintele Narcis Răducan a explicat că transferul lui Ioan Hora va aduce clubului şi o sumă de bani, substanţială în condiţiile în care Hora a avenit la Pandurii ca jucător liber de contract, iar Pandurii va deţine şi un procent de 15 % dintr-un eventual viitor transfer: „Am parafat trecerea lui Hora în Turcia, la Konyaspor. Clubul Pandurii Târgu Jiu va încasa 550.000 euro, plus un procent de 15% dintr-un viitor transfer al lui Ioan Hora. Îi mulţumesc pe această cale în numele clubului Pandurii lui Horică pentru modul cum a înţeles el să poarte tricoul Pandurilor. Într-un singur sezon Hora a fost golgheterul campionatului şi cel mai prolific atacant al echipei noastre într-un singur sezon de Liga 1, a prins echipa naţională şi a pus umărul la ocuparea podiumului şi participarea în UEFA Europa League, Mult succes la noua echipă!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here