Florin Cârciumaru, şeful PSD, crede că deputatul Scarlat Iriza ar fi greşit în momentul în care şi-a prezentat demisia din funcţia de vicepreşedinte al PSD Gorj, şi l-a sfătuit chiar pe acesta, prin intermediul presei, să se mai gândească legat de actul depus la sediul formaţiunii politice.