Campionatul final de Tir, pe ultimele trageri

379

TIR 1Pentru al şaptelea an consecutiv, municipiul Târgu Jiu îi găzduieşte pe cei mai buni trăgători ai Ministerului Administraţiei şi Internelor. Concursul, care a început ieri, se desfăşoară în Poligonul Turcineşti. Printre participanţi s-a aflat şi Şeful Serviciului de Informaţii şi Relaţii Publice al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.

Pentru a XII-a oară, oraşul nostru va găzdui, pentru patru zile, cei mai buni trăgători din ţară, lucrători în cadrul M.A.I. Ieri, la primele ore al dimineţii, cei peste 130 de concurenţi din cadrul M.A.I. (Poliţie, Jandarmerie, Pompieri şi Poliţie de Frontieră), au ajuns la Poligonul de la tir 3Turcineşţi, pentru a participa la festivitatea de deschidere. Le-au urat bun venit în cel mai sigur oraş din această perioadă, şi mult succes, comisarul-şef de poliţie al judeţului Gorj, Viorel Salvador Caragea, prefectul de Gorj, profesorul universitar doctor Vasile Liviu Andrei, primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Gorj, colonelul Popescu Florin şi colonelul Liviu Dumitraşcu, inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. Ediţia din acest an este organizată de către Centrul Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, Inspectoratul de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt. Col. Dumitru Petrescu”, în colaborare cu Federaţia Română de Tir şi Direcţia de Tineret şi Sport Gorj.

„Găzduim a XXII-a ediţie a finalei Campionatului de Tir al Ministerului Administraţiei şi Internelor. La această competiţie sportivă, a XII-a desfăşurată la Târgu-Jiu, participă peste 130 de lucrători din cadrul structurilor M.A.I. Vor fi desfăşurate două probe de concurs, o probă manşa I pistol femei şi bărbaţi, respectiv manşa a II-a pistol, iar în cursul zilei de joi, (n.r. azi) după omologarea rezultatelor, vom afla câştigătorii acestei ediţii”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al I.P.J Gorj.

12 concurenţi trag pentru ca premiile să rămână în Gorj

În anii precedenţi, la finalele Campionatului de Tir al Ministerului Administraţiei şi Internelor organizate în Târgu-Jiu, s-au făcut remarcaţi şi gorjeni, urcând pe podium. Din cele 48 de fete care concurează în aceste zile pentru premiu, se numără şi şase gorjence, două lucrătoare în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (I.P.J.), două de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (I.S.U.), şi tot atâtea din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (I.J.J.) Gorj. Printre acestea se numără şi Loredana Copoeru, de la I.S.U. Loredana este o veche participantă a competiţiei, reuşind în anii precedenţi să câştige numeroase premii. „Particip la concursurile de tir de prin anul 2003, 2004, şi am câştigat anul trecut locul doi la femei, în urmă cu doi ani, locul patru. Concurenţii sunt foarte buni şi în acest an, atât fetele cât şi băieţii. Sunt şi fete noi. Anul acesta este concurenţa şi mai mare, pentru că în anii precedenţi fiecare lucrător al MAI din fiecare judeţ venea cu o echipă, acum sunt pe inspectorate. Şi fiecare inspectorat vine cu câte o echipă, cu cei mai buni dintre cei buni. Uşor nu este nici anul acesta, pentru că sunt cei mai buni. Eu sper să câştig”, a spus Loredana, încrezătoare în forţele şi antrenamentele sale. Şi Georgiana Dobre, subofiţer în cadrul Inspectoratului de Jandrami Gorj a câştigat medalia de aur în 2007, la Campionatul de Tir. Primele care au încercat ţinta, ieri dimineaţă, au fost femeile. După ele, au urmat cei 85 de bărbaţi participanţi. Printre ei se numără şi şase gorjeni, câte doi de la fiecare inspectorat din Gorj. Nici băieţii nu au scăpat de emoţii, decât atunci când au început să facă ce ştiu cel mai bine, să tragă cu pistolul. „Am emoţii, e normal, dar nu este prima dată când particip la acest concurs şi sper să fie mai bine decât celelalte două. Până acum am câştigat doar multă experienţă. Pe o parte dintre concurenţi i-am mai văzut şi în alţi ani, pe alţii îi văd pentru prima oară. Nu ştiu dacă sunt mai buni decât până acum, dar eu, ca orice concurent, sper să nu fie” a spus Mircea Fleţea, din cadrul I.P.J. Bihor. Concurenţii sunt de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, de la Direcţia Generală a Poliţiei, a Paşapoartelor Bucureşti, de la Inspectoratul de Poliţie de Frontieră. Astăzi, participanţii aşteaptă nerăbdători rezultatul.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here