Beţigaşele parfumate, risc de cancer

611

betisoare parfumateBeţişoarele parfumate, ca de altfel, odorizantele şi lumânările parfumate pe care le utilizăm destul de des pentru a împrospăta aerul din cameră sau din birou conţin anumite substanţe care afectează căile respiratorii, şi de asemenea pot irita ochii sau pielea.

Conform unui studiu care a evaluat riscurile legate de poluarea interioară s-a demonstrat că utilizarea pe perioade lungi de timp a beţişoarelor parfumate prezintă un risc destul de mare al apariţiei cancerului căilor respiratorii.

Studiul a fost efectuat de o echipă de oameni de ştiinţă, care au urmărit evoluţia a 61.000 de chinezi care nu sufereau iniţial de cancer.

După 12 ani, o parte din oamenii care au făcut parte din grupul monitorizat prezentau cancer al căilor respiratorii (sinus, limbă cavitate bucală) cauzat de utilizarea îndelungată a beţigaşelor parfumate.

După alte cercetări s-a stabilit că beţişoarele parfumate emană în aer şi substanţe toxice: benzen, oxizi de plumb, monoxid de carbon, acetonă.

Benzenul degajat prin arderea doar a unui singur beţişor într-o cameră obişnuită a ridicat concentraţia substanţei la un nivel mai mare decât pragul recomandat. Benzenul, fiind substanţa degajată este cea responsabilă pentru declanşarea cancerului căilor respiratorii.

Chiar dacă studiul a fost realizat în zona asiatică, pentru că acolo se folosesc frecvent beţigaşele parfumate, atenţionarea este valabilă şi pentru occidentali, care apelează din ce în ce mai mult la beţişoarele parfumate pentru a oferi o împrospătare a aerului din încăperi.

În schimbul acestor beţişoare parfumate se recomandă uleiurile volatile bazate numai pe ingrediente naturale.

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here