Aşteptările lui Bârză de la meciul cu HC Adrian Petrea

325

Energia are un nou test de foc, mâine, în Sala Sporturilor din Târgu-Jiu, de la ora 18.00, contra HC Adrian Petrea Reșița. Energia are nevoie de victorie ca de aer, după începutul slab de campionat. Energia este pe 11 în Liga Națională cu 3 puncte acumulate, în timp ce Reșița lui Adrian Petrea este pe locul 5, cu 10 puncte strânse după patru etape.“Ceea ce îmi doresc, la fel cu mi-am dorit și la meciul cu Dinamo de acum două zile, să facem un meci bun. Sunt convins că dacă vom face un meci bun, în care fiecare se va implica maxim, vom câștiga. Este foarte mare nevoie de această victorie. Am început puțin mai șubred campionatul, dar sper să revenim la un nivel înalt de participare în Liga Națională și să câștigăm cât mai multe meciuri. Mi-a plăcut cum s-au implicat băieții în meciul cu Dinamo. Și-au dorit să câștige, chiar dacă au existat greșeli și ratări individuale, au fost mai puține decât în meciurile precedente. Au jucat concentrați și cu o foarte mare dorință de a câștiga. Aș vrea să văd că se vor comporta la fel și în meciul cu Reșița și în următoarele meciuri. Nu putem spune că suntem favoriți. Am jucat două partide amicale în vară cu Reșița, dar nu au contat prea mult. Prima partidă a fost chiar în prima săptămână după ce am terminat pregătirea fizică, iar cel de al doilea meci de verificare am vrut să rulăm tot lotul. Am făcut un meci bun la Reșița în perioada de pregătire, dar nu vor fi asemănătoare. Nici noi, nici ei, nu ne-am arătat toate armele. Meciul va fi mult mai aprins și mai interesant. Dacă noi vom juca bine, vom fi favoriți să câștigăm acest meci. Ar fi foarte greu de digerat de toată lumea un nou eșec. Nu aș vrea să intrăm într-o astfel de situație, să cădem psihic. Aș vrea neapărat să câștigăm, asta este dorința mea. În momentul de față nu pregătim meciul cu gândul că vom pierde, ne pregătim clar cu gândul că vom câștiga. Asta este ceea ce urmărim toți.”, a declarat Sorin Bârză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here