Angajații CEO, primă de 700 de lei de Paști

422

Cei 19.000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia vor primi, de Paști, o primă în valoare de 700 de lei de persoană, dar și mai multe zile de concediu de odihnă obligatoriu. Directoratul unității a decis că angajații vor primi tichete cadou în valoare de 700 de lei, suma fiind egală pentru toți salariații, indiferent de poziția ocupată, măsura fiind prevăzută și în Contractul Colectiv de Muncă.

Conducerea unității a mai decis ca, în perioada sărbătorilor de Paști, salariații să rămână acasă și să facă 8 zile din concediul de odihnă aferent anului în curs. Perioada de întrerupere a activității este 19 aprilie – 4 mai, Elena Zamfir precizând că decizia respectivă a fost luată în contextul în care, anual, în lunile aprilie și mai, cererea de energie produsă pe bază de cărbune este “drastic” scăzută, perioada fiind favorabilă producătorilor de energie regenerabilă.
Complexul Energetic Oltenia este cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din țară, în componența sa intrând termocentralele de la Rovinari, Turceni și Craiova, precum și exploatările de lignit din zonă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.