Actorii gorjeni Mălăele şi Cuzin, din 16 noiembrie, în cinematografe cu pelicula “Moromeţii 2”

1101

Doi actori gorjeni de excepţie, Horaţiu Mălăele şi Toma Cuzin, vor putea fi admiraţi din 16 noiembrie în cinematografele din Târgu-Jiu şi întreaga ţară, în cea mai recentă peliculă, “Moromeţii 2”.

Cel mai așteptat film al anului, “Moromeții 2”, va ajunge pe marile ecrane din ţară începând cu data de 16 noiembrie, însă mai multe proiecții speciale vor fi organizate în cadrul unei caravane care pornește prin țară. Turneul de promovare organizat de distribuitorul Transilvania Film își propune să ajungă în peste 50 de orașe, în special în cele unde există multiplex sau altă sală de cinema, astfel încât pelicula să poată fi văzută de cât mai mulți spectatori. “Moromeții 2” continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi. Distribuția este una de excepție și reunește câțiva dintre cei mai apreciați și iubiți actori români. Printre aceştia se numără şi gorjenii Horaţiu Mălăele şi Toma Cuzin, cunoscut în special pentru rolul lui Firicel din serialul de comedie “Las Fierbinţi”. Astfel, în rolurile principale îi vom vedea pe Horațiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) și Iosif Paștina (Niculae Moromete), aflat la debutul într-un rol principal în cinema. Alături de ei apar Răzvan Vasilescu (Cocoșilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moașei), Florin Zamfirescu (Țugurlan), George Mihăiță (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan), cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru (Directorul școlii). Filmările pentru Moromeții 2 au început anul trecut, în septembrie, majoritatea secvențelor fiind turnate în aceeași casă, din același sat (Talpa, județul Teleorman) în care a fost realizat și primul film în 1985. Montajul filmului a fost realizat de Dana Bunescu și Alexandra Gulea, muzica este semnată de Vasile Șirli, iar coloana sonoră este gândită de aceeași Dana Bunescu, câștigătoare a 6 premii Gopo până în prezent, pentru montaj și sunet. Machiajul și coafura sunt semnate de Dana Roșeanu, Iulia Roșeanu și Domnica Bodogan. Producătorii filmului sunt Oana Giurgiu și Tudor Giurgiu. Fotograful afișului oficial este Alex Gâlmeanu. Este de precizat faptul că premiera mondială a filmului “Moromeţii 2” a avut loc vineri, 2 noiembrie 2018, în cadrul celei de-a 59-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Salonic (1-11 noiembrie). Filmul “Moromeţii 2” a fost selecţionat la actuala ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Salonic – cel mai important festival de film din Grecia şi unul dintre cele mai vechi şi apreciate festivaluri din lume – în cadrul secţiunii Balkan Survey, curatoriată de Dimitris Kerkinos. Pelicula a fost astfel proiectată la Salonic pe 2 şi 3 noiembrie, în prezenţa regizorului Stere Gulea. Premiera de gală va avea loc astăzi, 5 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.