Accidente de circulaţie, provocate de neatenţia pietonilor

382

Două accidente de circulaţie s-au produs duminică pe raza judeţului Gorj, ambele fiind cauzate de neatenţia pietonilor. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru a lămuri cu exactitate împrejurările în care s-au produs accidentele de circulaţie.

Primul accident de circulaţie s-a produs la orele 10:40, într-o parcare a unui complex comercial din zona centrală a municipiului Târgu-Jiu. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că pietonul, un bărbat de 50 ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp ce se deplasa neregulamentar prin parcarea auto, a fost accidentat de un autoturism, condus de un şofer de 42 ani, din comuna Leleşti, care nu l-a mai putut evita. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Gorj – Unitatea de Primiri Urgenţe, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Tot cu această ocazie, fiind testat cu aparatul etilotest, pietonul a prezentat o concentraţie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a anunţat Daniel Tică, purtător cuvânt al IPJ Gorj. Cel de-al doilea accident s-a produs duminică seara, pe DJ 672, pe raza satului Peştişani. Victima, un bărbat în vârstă de 37 de ani din comuna Peştişani, a încercat să traverseze strada printr-un loc nepermis şi fără să se asigure, moment în care a fost accidentat de un autoturism condus de un tânăr de 18 ani din Tismana, care se deplasa din direcţia Peştişani spre Buduhala. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Gorj – Unitatea de Primiri Urgenţe pentru investigaţii şi îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru a lămuri cu exactitate împrejurările în care s-au produs accidentele de circulaţie.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here