Accident cu o ambulanţă ce transporta o gravidă

357

Noroc cu carul poate să spună că a avut o gravidă care a şi născut ieri la Târgu-Jiu, după ce, cu puţin timp înainte, fusese implicată într-un accident rutier.

Ambulanţa care o aducea de la Târgu Cărbuneşti la Maternitate a fost izbită în plin de o altă maşină aflată în trafic, norocul femeii fiind acela că şoferul salvării nu mergea cu viteză mare, deşi avea semnalele acustice şi luminoase aprinse. Tânăra s-a ales cu mici lovituri pe faţă, dar a scăpat teafără şi chiar a născut fără probleme un pic mai târziu, aducând pe lume un băieţel de 3,4 kg, pe care medicii l-au notat cu nota 10 la naştere.
Impactul dintre salvare şi maşina aflată în trafic s-a produs în zona Registrului Auto Român, nu departe de sediul ISU Gorj. Un echipaj de la descarcerare a intervenit prompt pentru a-l scoate din maşină pe şoferul care a provocat accidentul, conducătorul auto de pe salvare spunând că nu a apucat să-şi dea seama ce manevre dorea să facă acesta de a izbit în plin maşina Ambulanţei. „Amândoi mergeam spre intrarea în Târgu- Jiu, pe acelaşi sens, eu pe banda doi şi el pe unu. Iniţial era în faţa mea, am crezut că m-a văzut şi a tras pe banda unu pentru că aveam semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, dar, la un moment dat, dumnealui a virat stânga brusc şi mi-a tăiat faţa. Nu ştiu ce a vrut să facă, probabil să treacă pe celălalt sens de mers”, a menţionat şoferul ambulanţei. Dan Greculescu, şoferul de pe salvare, a scăpat fără nicio lovitură, la fel ca şi colega sa, asistenta din echipajul medical, dar la locul accidentului au venit însă alţi colegi ai acestora pentru a-i prelua pe bărbatul rănit şi pe femeia gravidă. Celălalt şofer a fost dus la UPU, medicii de aici constatând că acesta nu are leziuni deosebite. Bărbatul, în vârstă de 70 de ani, a fost supus şi unei analize la computer tomograf, medicii asigurându-se că acesta nu are leziuni interne. El are nevoie de îngrijiri medicale, dar pentru o scurtă perioadă de timp, de mult mai mult timp va avea nevoie să îşi rezolve problemele din justiţie, pe numele său fiind deschis un dosar penal în care este cercetat pentru vătămare corporală din culpă. Cel vătămat este chiar el, spre norocul său femeia gravidă născând fără probleme în urma accidentului.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here