Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj nu a reuşit să-şi refacă stocul de lapte praf. Părinţii bebeluşilor care nu şi-au mai primit laptele praf de trei luni, caută răspunsuri la presă deoarece nu ştiu la cine să mai apeleze pentru a afla noutăţi. Reprezentanţii DSP spun că încă nu a venit finanţarea de la Ministerul Sănătăţii şi nu se ştie când se vor primi banii pentru lapte.
Încă din toamna anului trecut, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj au solicitat refacerea stocului de lapte praf, dar produsul încă se lasă aşteptat. „Noi am făcut solicitare încă de anul trecut, din luna septembrie pentru lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, dar nu am primit nimic. Acum am făcut estimările de necesar pentru primul trimestru al acestui an; urmează să le înaintăm Ministerului Sănătăţii şi aşteptăm să primim laptele. Practic, noi avem toată dorinţa şi disponibilitatea, dar nu depinde de noi, ci de Ministerul Sănătăţii. Încă nu am primit finanţarea şi nu avem ce face”, a menţionat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
Criterii de acordare a laptelui praf
Potrivit legislaţiei în vigoare, laptele praf este distribuit numai pe criterii medicale, pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni ale căror mame prezintă contraindicaţii ale alăptării (boli grave: TBC pulmonar activ, neoplazii, caşexie, septicemie, boli psihice grave, scleroză în plăci, insuficienţă renală sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, mamă infectată cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticoagulante, radioizotopi, eclampsie). În plus, vor beneficia de lapte praf copiii ale căror mame au decedat şi copiii instituţionalizaţi sau daţi în plasament. Prescrierea laptelui praf se va face gratuit, pe reţetă, de către medicul de familie. Fiecare bebeluş primeşte câte opt cutii pe lună.
M.S.