Virozele şi pneumoniile, în uşoară scădere

661

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a finalizat centralizarea îmbolnăvirilor din ultima săptămână. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, numărul persoanelor diagnosticate cu viroză şi pneumonie a înregistrat o uşoară scădere. Şi numărul internărilor este mai mic, 86 de persoane rămânând pe patul de spital.
În ultima săptămână, 768 de gorjeni au fost diagnosticaţi cu viroză şi peste 483 cu pneumonie.
Deşi, per total, numărul îmbolnăvirilor a scăzut comparativ cu săptămâna anterioară, totuşi sunt destul de multe cazuri. „Avem un total 768 de cazuri de viroze cu 19 internări; între acestea 60 sunt copii cu vârste cuprinse între 2 şi 4 ani De asemenea, avem 483 de cazuri de pneumonie cu 67 de internări, dintre care copii cu vârste cuprinse între 2 şi 4 ani – 24”, a menţionat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.
Din fericire, până la ora actuală nu s-a înregistrat nici un caz de gripă, la nivelul judeţului nostru.

Recomandări pentru evitarea îmbolnăvirilor
Pentru a evita îmbolnăvirea, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj fac precizarea că oamenii ar trebui să-şi ia o serie de măsuri, printre care cele de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.
De asemenea, este recomandat să se evite zonele aglomerate şi expunerea prelungită la frig. În cazul în care este necesară deplasarea în spaţii deschise, este indicat să se folosească mijloacele de protecţie adecvate.
Vârstnicii şi, în mod deosebit, cardiacii, să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.