Denumire ştiinţifică. Melissa officinalis.
Denumiri populare: iarba roiului, busuiocul stupului, roişte.
Prezentare. Roiniţa sau melisa este o plantă erbacee perenă ce aparţine familiei labiatelor, tufos ramificată, înaltă de 30-80 cm, cu un puternic miros de lămâie. Deasupra solului se dezvoltă stoloni ascendenţi. Tulpina are patru muchii, glabră la bază şi păroasă la partea superioară. Frunzele sunt aşezate opuse fiind păroase, ovate, cu vârful obtuz, cu nervaţiune penată. Florile sunt grupate în verticile de 5-10 flori cu caliciul labiat, corola lungă de circa 1 cm, ieşind destul de puţin din caliciu, de culoare gălbuie la început, apoi albă-liliachie. Fructele sunt nucule brune, ovoide, mici până la 2 mm.
Creşte în flora spontană a României pretutindeni dispersat, în zonele de câmpie şi de deal. Mai ales în regiunile din sudul şi vestul ţării, prin locuri uscate, pietroase, păduri de stejari, în luminişuri şi pajişti mezofile, pe fâneţe şi poieni, pe marginea drumurilor, preferând locurile uscate şi adăpostite. Roiniţa înfloreşte toată vara, fiind cunoscută ca o plantă meliferă. Are o mireasmă foarte plăcută, roiniţa răspândind o aromă de lămâie.
Uleiul volatil extras din frunzele de roiniţă se foloseşte în industria medicamentelor. Din punct de vedere medicinal, sunt foarte valoroase frunzele, vârfurile tinere cu frunze şi flori, iar uneori numai florile, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură şi suc.
Se cultivă mai bine în judeţele: Ilfov, Teleorman, Prahova, Buzău, Constanţa şi Timiş. Firma SC HOFIGAL SA are mari suprafeţe cultivate cu Melisa ori Roiniţa, cum vreţi să-i spuneţi, lângă Alexandria în Teleorman. În magazinele de tip plafar şi farmacii există şi pliculeţe cu această plantă, produse de firma SC STEF MAR SRL Vâlcea.
Substanţele active importante: ulei volatil, citrol, citroneol, camfor, principii amare, tanin.
Întrebuinţări şi recomandări. În tratamente, roiniţa şi-a dovedit că are nu mai puţin de 10 proprietăţi: bacteriostatică, antispastică, stomatică, antidiareică, antiemetică, sedativă (combate insomniile), carminativă, coleretrică, antiseptică şi cicatrizantă. Roiniţa prin preparatele din ea obţinute se administrează intern, dar şi extern (uz extern, sub formă de cataplasme şi băi). Intern, preparatele din frunze de roiniţă sunt indicate în colite cronice spasme şi colici pe tractul gastrointestinal, dischinezii biliare, tulburări neurovegetative, lipsă de poftă de mâncare, vomă, diaree.
Preparatele din roiniţă stimulează secreţia celulei hepatice, amplifică secreţia biliară, diminuează stările de nelinişte, îmbunătăţesc activitatea stomacului şi facilitează digestia. Aceste produse din roiniţă combat ameţelile, pierderile scurte de conştiinţă, migrenele şi blocajele digestive.
Cum spuneam, roiniţa este o plantă foarte căutată de albine, mierea obţinută de albinele duse pastoral la locuri cultivate cu roiniţă fiind un adevărat medicament total natural.
Mod de administrare. Ca infuzie se prepară din 1-2 linguri cu frunze uscate la o cană cu apă; se beau 1-2 căni pe zi după mâncare. Seara, înainte de culcare, se mai poate bea o cană de ceai îndulcită cu miere spre a obţine un somn mai bun, liniştitor.
Contraindicaţii. Nu se cunosc şi nici efecte secundare nu are. La fel cum nu are restricţii în timpul sarcinii ori alăptării. Nu are interacţiuni cu alte medicamente.
ION PREDOŞANU
