Vernisaj de etnosculptură la Muzeul de Artă

536

Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare “Constantin Brâncuşi” şi Institutul Francez din Timişoara organizează în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România filiala Târgu-Jiu, Muzeul Judeţean Gorj “Alexandru Ştefulescu” şi Casa Corpului Didactic Gorj, mâine, 23 iunie, ora 19.00, la Muzeul de Artă din Parcul Central, vernisajul expoziţiei de etnosculptură “Avant Brâncuşi/Înainte de Brâncuşi”. Lucrările aparţin artistului vizual Mihai Donici, reputat arhitect timişorean, profesor la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universităţii Politehnice Timişoara, ale cărui lucrări de grafică, design, etnosculptură, arhitectură şi scenografie au putut fi văzute în numeroase expoziţii, întrunind aprecieri unanime din partea publicului şi a criticii de specialitate. Operele expuse vor fi “asamblate sau puse în situaţia de a aminti lumea formelor brâncuşiene prin tehnica ready made”. Tot în cadrul evenimentului de marţi seara, muzicianul Vlad Alecsandru Colar, component al Filarmonicii din Timişoara, va susține un recital de flaut cu piese din creația lui Dinu Lipatti și, în primă audiţie la Târgu-Jiu, piesa compozitorului timișorean Gabriel Mălăncioiu – “Flauros. Omagiu lui Constantin Brâncuşi”.
La vernisaj vor fi prezente Simona Donici, soţia artistului, o cunoscută jurnalistă din Timişoara, specializată pe subiecte culturale, şi critic de teatru, precum şi Delia Crăciun, responsabilă proiecte culturale şi comunicare în cadrul Institutului Francez din Timişoara, dar şi Daniel Malbert, directorul Institutului Francez din Timişoara.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.