Sfaturi contra exceselor de Sărbători

459

excese de sarbatoriCu toţii suntem conştienţi că excesele alimentare de Sărbători pot da naştere anumitor probleme de sănătate. Deşi persoanele vulnerabile sunt cele cu probleme hepatobiliare, gastrointestinale sau cardiace, şi persoanele sănătoase pot suferi de indigestie, pancreatită acută sau probleme cu bila.

Iată o serie de sfaturi numai bune pentru a ţine sub control alimentaţia în această perioadă, în care mâncărurile de orice fel sunt mai multe şi parcă mai gustoase ca niciodată şi de la care e cam greu să te abţii:

Serviţi în fiecare zi fructe, legume, lactateşi cereale şi nu uitaţi de consumul de apă, circa 2 litri pe zi, nu exageraţi cu consumul alimentelor greu digerabile precum carne de porc sau alte produse de sezon – cârnaţi, slănină sau tobă.

Aceste produse se recomandă a nu fi servite seara. Renunţaţi la prăjeli şi alegeţi felurile de mâncare pregătite prin fierbere, coacere sau făcute la grătar. După o masă mai încărcată, faceţi o plimbare, şi chiar şi jogging. Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice deoarece pot provoca deshidratare, hiperaciditate gastrică, aritmii cardiace, uneori chiar şi comă. Nu dormiţi imediat în pat pentru a nu se produce refluxul gastroesofagian. Indicat este să staţi în picioare sau în şezut cel puţin o jumătate de oră după masă. Reduceţi cantitatea de mâncăruri grase (salată de boeuf, piftie) şi deserturi (prăjituri, tort), mâncaţi încet.

Pentru a nu vă confrunta cu apariţia tulburărilor digestive se recomandă suplimente alimentare cu enzime digestive şi săruri biliare la pacienţii cu probleme biliare sau disfuncţii pancreatice şi antiacide pentru persoanele cu gastrită sau boală ulceroasă.

E bine ca în această perioadă să nu vă lipsească din casă medicamentele de genul: omeprazol, pentru arsuri la stomac, metoclopramid pentru reflux gastroesofagian şi espumisan, digest-duo pentru combaterea balonării.

Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here