Procurorii vâlceni efectuează astăzi percheziţii domiciliare în 17 locaţii situate pe raza judeţelor Vâlcea, Olt şi Gorj, dintre care 5 la sediul unor instituţii publice, într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi fals, comise în perioada 2014-2015. „În documentarea activităţii infracţionale procurorii au beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii, precum şi de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea şi al Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea”, informează un comunicat de azi al Parchetului General.