Alimente indicate în astm

467

astm bronsicAstmul este o afecţiune a plămânilor, care poate fi controlată prin anumite tratamente. În ultimul timp, tot mai multe persoane suferă de astm, iar cifra este mai mare în rândul copiilor. Boala poate apărea la orice vârstă şi se manifestă prin senzaţie de presiune toracică, respiraţie şuierătoare şi tuse.

Iată câteva alimente care vin în ajutorul persoanelor suferinde de această boală.

Ceapa, usturoiul verde şi ridichile

Acestea au proprietăţi antiinfecţioase, sunt decongestionante, expectorante şi ajută căile respiratorii să se elibereze de secreţii, uşurând respiraţia.

Urzicile, spanacul şi salata verde

Clorofila conţinută de aceste legume are efecte anti-alergice şi antiinflamatoare.

Lactatele naturale

Ne referim la laptele proaspăt, iaurtul şi brânza dulce. Acestea conţin calorii, care nu aduc un aport de toxine în organism.

Zarzavaturile

Aici enumerăm: pătrunjelul, ţelina şi mărarul. Dacă sunt consumate între perioadele dintre crize, au rol de protejare şi de curăţare a plămânilor.

Apa

Se recomandă apa plată, netratată în staţiile de epurare. Se vor consuma cel puţin 1,5 l de apă pe zi pentru a nu se ajunge la crizele de astm.

Dacă ai făcut o criză de astm, consumă repede două ceşti cu ciocolată caldă sau 2 cafele tari. O altă reţetă naturistă este macerarea unui căţel de usturoi într-un pahar de alcool de 90 de grade, timp de 8 zile, iar în timpul crizei, se vor pune câteva picături din acest macerat într-o linguriţă cu zahăr.

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here