Administratorul judiciar al RAAN trage un semnal de alarmă

290

Stocul de cărbune existent la Sucursala Romag-Termo asigură producerea şi furnizarea de agent termic doar până la 1 martie în timp ce datoria RAAN către Complexul Energetic Oltenia, bugetul de stat şi alţi furnizori se ridică la 325 milioane de lei transmite printr-un memoriu administratorul judiciar al RAAN Severin.”Situaţia respectivă se datorează neaprobării Raportului de scoatere de la rezerva de stat a cantităţii de 140.000 tone cărbune energetic, nealocarea resurselor financiare pentru achiziţionarea la Rezerva de Stat a apei grele deja fabricată”, se precizează în memoriul trimis presei de Tudor&Asociaţii.
„RAAN mai dispune de fonduri băneşti doar pentru plata salariilor celor 2.326 salariaţi din luna februarie şi a cantităţii de 80.000 tone cărbune care mai asigură funcţionarea acesteia doar până la 30 martie”, se mai arată în documentul în care li se indică autorităţilor în drept că nu trebuie să ignore „propunerile de promovare a planului de reorganizare, astfel încât să nu fie sistată activitatea RAAN”.
Câteva sute de sindicalişti de pe platformele industriale ale Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) au participat azi după-amiază la un marş de protest pe o arteră de circulaţie principală din centrul municipiului Drobeta Turnu Severin.Protestatarii au ieşit în stradă pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de decizia autorităţilor de a închide sucursalele Romag-Prod şi Romag-Termo şi de a disponibiliza astfel aproximativ 80 % din cei 2.326 de angajaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here