Energia Târgu Jiu, gata pentru debutul în FIBA EuroChallenge – Să înceapă show-ul!

465

Ziua de 4 noiembrie va rămâne în istoria echipei de baschet a Energiei drept momentul debutului în EuroChallenge, iar toată suflarea baschetbalistică gorjeană speră ca acest debut să fie unul fericit, chiar dacă primul adversar este unul redutabil.

Antrenorul Antonis Constantinides a fost adus la Energia şi având în vedere CV-ul în care cipriotul are participări în cupele europene. Totuşi, Constantinides n-a mai antrenat în EuroChallenge de trei ani, ceea ce-l face să fie foarte nerăbdător în aşteptarea confruntării cu Tartu Rock: „În ultimele trei sezoane, deşi echipele mele au câştigat campionatele în Cipru nu au putut evolua în EuroChallenge din cauza problemelor financiare, iar meciurile din cupele europene mi-au lipsit foarte mult. Abia aştept începutul meciului şi sunt bucuros că am văzut aceeaşi dorinţă şi la jucători. Este prima dată în trei luni de când sunt la această echipă când văd jucătorii atât de concentraţi la antrenamente dar şi la scouting şi sunt nerăbdători să înceapă acest meci. Este un lucru foarte pozitiv pentru noi pentru acest meci”, a declarat antrenorul Energiei.

Emoţiile se vor risipi rapid
La primul meci în FIBA EuroChallenge, jucătorii Energiei vor avea emoţii, este sigur antrenorul Antonis Constantinides, însă tehnicianul echipei gorjene spune că ele nu vor dura foarte mult, odată intraţi pe parchet elevii săi urmând a se concentra pentru a obţine victoria: „Este normal ca jucătorii să aibă emoţii, este prima dată când joacă în această competiţie şi EuroChallenge este diferită de liga naţională, dar emoţiile se vor risipi după primele minute de joc. Fiecare meci din EuroChallenge îi va motiva deosebit pe jucători, stresul acestui meci nu se va vedea decât la începutul meciului”, a mai declarat Constantinides. Acesta este conştient că partida cu Tartu Rock înseamnă foarte mult nu doar pentru echipă, ci şi pentru comunitate şi speră ca finalul zilei să fie unul fericit: „Este o zi foarte importantă pentru club, pentru oraş. Este prima dată când acest club joacă în EuroChallenge şi sper ca la acest prim meci să reuşim să obţinem şi prima victorie. Dacă va fi aşa, totul va fi perfect”.

darby slamDarby, apt pentru Tartu!
După ce a fost menajat la meciul cu CS Universitatea Cluj, americanul Louis Darby va putea juca în primul meci european al Energiei chiar dacă antrenorul Constantinides recunoaşte că vedeta echipei gorjene nu este încă la nivelul maxim: „Darby a revenit la antrenamente, a făcut antrenament cu echipa şi a făcut-o foarte bine, chiar dacă nu este la 100% din ceea ce poate”. Antrenorul Energiei are însă bătăi de cap în ceea ce priveşte folosirea celeilalte extreme americane, Porter Troupe intrând în atenţia departamentului medical al echipei: „O problemă avem acum cu Porter Troupe, care are o problemă la un deget de la picior, vom vedea la ora jocului cum se va simţi”, a declarat Antonis Constantinides.

Îşi cunosc adversarii
Chiar dacă ultimele informaţii legate de echipa din Estonia vin din urmă cu două luni, antrenorul Constantinides consideră că are suficiente date pentru a desluşi jocul adversarilor şi a putea visa la un succes în meciul cu Tartu Rock: „Ştim aproape totul despre Tartu Rock, avem meciuri şi din sezonul acesta şi din sezonul trecut. Singurul inconvenient este că meciurile din acest sezon sunt din urmă cu două luni şi nu ştim ce modificări au intervenit în ultimele două luni. Jucătorii au fost informaţi cu tot ceea ce trebuie să ştie despre adversari şi ceea ce joacă Tartu”, a mai spus antrenorul Energiei. Acesta consideră că Tartu are de partea sa experienţa europeană, însă Energia poate compensa prin dorinţa de a avea un debut fericit în competiţia europeană: „Un aspect negativ pentru noi este faptul că Tartu are o mare experienţă la nivelul participărilor în cupele europene. Anul trecut au ajuns în sferturile de finală şi este o mare performanţă pentru o echipă precum Tartu să fie la un pas de Final Four. Uneori această experienţă înseamnă foarte mult, uneori nu înseamnă nimic. Noi vom lupta pe terenul de joc pentru a câştiga şi a avea un start bun în competiţie. Dacă vom respecta ceea ce am stabilit atât din punct de vedere defensiv cât şi ofensiv, avem şansa noastră să câştigăm acest meci”, a mai spus Constantinides.

Oaspeţii au prima şansă
Ca debutantă în această competiţie, Energia are şansa a doua în primul meci din EuroChallenge, estonienii de la Tartu fiind consideraţi favoriţi chiar şi de antrenorul Constantinides: „Tartu porneşte cu prima şansă. Are o experienţă de zece ani în cupele europene, nu spunem asta doar pentru a ne elibera de stres. De fiecare dată când evoluăm acasă suntem favoriţi, dar acum dacă vom câştiga va fi un mare succes pentru jucători, antrenori şi club. Ar fi mare lucru să câştigăm primul meci în EuroChallenge în faţa unei echipe care anul trecut a fost între ultimele opt în această competiţie, în sferturile de finală ale EuroChallenge”.
Conducătorul de joc al celor de la Tartu Rock, Augustas Peciukevicius, spune că performanţa din sezonul trecut obligă echipa sa să vizeze victoria în meciul de la Târgu Jiu: „Nu ne este frică, respectăm această echipă, știm că are jucători foarte buni și foarte valoroși, dar credem în noi înșine. Anul trecut, ne-am aflat printre primele opt echipe ale competiției EuroChallange așa că nu trebuie să ne temem de nimeni. Primul joc al competiției este, de obicei, cel mai frumos. Desigur, știm că va fi foarte greu, dar noi venim doar pentru a obține victoria”, a declarat, pentru Sport în Gorj, Augustas Peciukevicius.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here