CEDO a decis, marți, ca statul român să-l despăgubească pe Nicolae Mischie, fostul șef al CJ Gorj, condamnat la un an de închisoare pentru introducerea în țară a unei arme. Mischie va primi 3.000 de euro pentru sentința dată de Instanța supremă în anul 2007. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a notat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-a condamnat pe Mischie, în condiţiile în care acesta fusese achitat de două instanţe inferioare, fără a audia direct unii martori. Astfel, a constatat CEDO, a fost încălcat articolul 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, ce prevede dreptul la un proces echitabil. Astfel, Nicolae Mischie trebuie să primească de la statul român daune morale de 3.000 de euro, a decis CEDO.
Fostul preşedinte al CJ Gorj a fost acuzat de contrabandă cu arme după ce fostul prefect de Gorj Pantelimon Manta a declarat, în noiembrie 2003, că, în timpul unei vizite oficiale făcute în 1997, în Elveţia, ar fi fost rugat de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean să îi introducă o parte din armă prin vamă. Manta a precizat că a refuzat, iar Mischie şi-ar fi trecut singur arma, fără să o declare la vamă. Procurorii gorjeni au deschis o anchetă şi, după două zile, au dispus neînceperea urmăririi penale. Dosarul a fost redeschis ulterior, iar ancheta a fost preluată de procurori bucureşteni şi craioveni, care au retrimis dosarul la instanţă. Mischie a spus că în 9 februarie 2003 a intrat în ţară cu arma „în sacoşă” şi că, „fiind duminică”, nu i s-ar fi cerut în mod expres să facă declaraţia vamală. De altfel, fostul şef al CJ Gorj a arătat că ştia că este necesar să se prezinte la Poliţie pentru autorizaţie şi că exista posibilitatea vămuirii în localitatea de domiciliu. Din acest motiv, el s-a prezentat două săptămâni mai târziu, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj. Nicolae Mischie a arătat că arma era defectă când a cumpărat-o, motiv pentru care a lăsat-o la reparat, obiectul fiindu-i predat şase ani mai târziu. Magistraţii Tribunalului Gorj şi cei ai Curţii de Apel Craiova i-au aplicat lui Mischie doar o amendă administrativă, după ce au considerat că fostul preşedinte al Consiliul Judeţean Gorj a comis doar o contravenţie. Procurorii au contestat soluţia Curţii de Apel Craiova la instanţa supremă. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat, în aprilie 2007, pe Nicolae Mischie, la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei. Magistraţii au dispus şi confiscarea armei respective.