Pandurii, încă neintrați în ritm

453

Meciul de la Craiova a dezvăluit o listă destul de mare de probleme pe care antrenorul Petre Grigoraș trebuie să le rezolve în perioada imediat următoare, de la relațiile de joc, la gafele interminabile din defensivă.

Pandurii nu a arătat ca o echipă cu pretenții în acest debut de sezon. Meciul de la Mediaș poate fi luat ca unul de debut și într-o competiție, Cupa Ligii, ce nu oferă decât un trofeu și o sumă de bani, fără a avea încă o notorietate comparabilă cu cea a campionatului sau Cupei României, însă ceea ce s-a întâmplat la Craiova trebuie să constituie un semnal de alarmă pentru antrenorul pandurilor. Grigoraș spune că știe care sunt problemele și că se aștepta să le aibă în startul sezonului: “Am ştiut lucrul ăsta, am vorbit şi cu cei din conducere, ştim şi motivele… O să fie mai greu în primele etape, pentru că avem câţiva jucători care nu prea au jocuri în picioare şi lucrul ăsta se poate observa din ritmul de joc”, a declarat tehnicianul Pandurilor.

Grig cere timp pentru noile achiziții
În primele două partide oficiale, niciuna dintre achizițiile acestei veri nu a rupt gura târgului, ba chiar mai mult, unii jucători au rămas mai mult decât datori. Cel mai prost a ieșit din aceste partide disputate vârful Mihai Roman. Acesta a primit o oportunitate poate nesperată după ce lituanianul Matulevicius a declarat forfait pentru meciul din Bănie, însă a tratat-o superficial și a avut una dintre cele mai slabe prestații dintre toți cei prezenți pe teren la meciul cu CS Universitatea Craiova. Grigoraș pune asta pe seama lipsei de meciuri din perioada de dinaintea ajungerii sale la Târgu Jiu: “Mihai Roman este un jucător care a avut o perioadă lungă de inactivitate la Săgeata Năvodari şi are nevoie de timp să intre în ritm, ca şi Iorga, Nistor, Răduţ, jucători în care am mare încredere. Va trebui să-i forţăm până la urmă pentru a crea o echipă după placul nostru”, a explicat Grigoraș, încă destul de îngăduitor cu elevii săi, chiar dacă unii au fost mult sub nivelul așteptărilor, chiar și ale sale.

Achiziții, runda a doua?
Cu un lot destul de subțire, cel puțin numeric, în cazul în care Pandurii va mai pierde din jucători, iar unii vor continua să nu se ridice la nivelul cerințelor, este posibil ca gruparea târgujiană să aibă nevoie de noi implanturi. “Orice este posibil, până în septembrie se poate întâmpla orice. Acum trebuie să vedem care este situaţia lui Erico, pentru că pe acel post stăm mai rău, iar săptămâna asta vom lua o hotărâre”, a declarat antrenorul Pandurilor, Petre Grigoraș, imediat după meciul de la Craiova. Situația lui Erico este una destul de gravă, chiar și la prima vedere: “Erico, din câte mi-au spus cei din staff-ul medical, trebuie să ia 10 zile repaus total, are o întindere la ligamente. Probabil, din păcate, cam o lună de zile ne va lipsi din echipă. După lovitura primită la cap a fost inconștient o vreme și probabil din cauza asta a fost și acea răsucire a genunchiului, altfel e greu de explicat”, a declarat Eugen Pîrvulescu, președintele executiv al gorjenilor, ceea ce înseamnă că Pandurii va miza în luna următoare, când va juca meciuri dificile precum cele cu CFR Cluj, Ceahlăul și Steaua, va miza pe Christou, care a gafat nepermis de mult în aceste două jocuri, și pe tinerii Pîrvulescu și Negrescu, lipsiți de experiența Ligii 1. Totuși, cel mai probabil, Grigoraș va improviza din nou și îl va titulariza pe Elton în centrul defensivei, așa cum a mai făcut-o și cu alte ocazii.

Ciucur, ofertă nefinalizată
Alexandru Ciucur este încă jucător al Pandurilor, niciuna dintre ofertele primite pentru el nefiind încă finalizată. Președintele executiv al gorjenilor vorbește de un interes arătat de o echipă din Belarus și de cel al ieșenilor: “Cu Ciucur, deocamdată, așteptăm… Să vedem dacă se concretizează oferta de afară pe care am primit-o. În țară Iașiul l-ar vrea, rămâne să vedem. De afară era o discuție cu cineva care era în legătură cu o echipă din Belarus, dar nu mai zice nimeni nimic acum, să vedem ce mai zic, trebuie să mai vorbim și cu Ciucur”, a declarat Eugen Pîrvulescu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here