Pandurii s-a impus la Mediaș marcând în primele minute de timp suplimentar – Mai buni în prelungiri

434

Pandurii a debutat în noul sezon cu dreptul calificându-se în sferturile de finală ale Cupei Ligii, asta chiar dacă jocul a lăsat destul de mult de dorit, antrenorul Petre Grigoraș declarând la final că mai are încă de muncit cu elevii săi pentru a ajunge la nivelul dorit.

Pandurii a început destul de curajos meciul de la Mediaș și Răduț putea deschide scorul în minutul 5, dar șutul său din interiorul careului a trecut peste poarta lui Pleșca, portar care a reținut șase minute mai târziu un șut din lovitură liberă al aceluiași Răduț. Startul mai bun al gorjenilor a fost scurt-circuitat de un contraatac rapid al gazdelor oprit cu henț de Stanca la 30 de metri de propria poartă în minutul 17. A mai urmat o ocazie mare a lui Matulevicius, care a trimis cu capul din 8 metri la o palmă de bara porții medieșene după care a venit o cădere inexplicabilă în jocul elevilor lui Grigoraș. Buziuc a luat locul lui Vitinho după accidentarea brazilianului din atacul Gazului și fostul vasluian a obținut penalti la doar câteva secunde de la intrarea pe teren. Erico a intervenit imprudent în colțul careului mic, Buziuc a căzut, iar arbitrul a indicat punctul cu var. Stanca a fost providențial în poarta gorjenilor, cel desemnat de Grig să intre între buturi la acest prim joc a demonstrat că antrenorul a avut fler și a apărat penaltiul executat de Llullaku, apoi Buziuc a șutat în bară pentru ca reluarea ulterioară a lui Llullaku a fost sancționat cu henț după ce a trimis mingea în poarta pandură. Era minutul 25 și echipa gorjeană era încă destul de derutată, astfel că tot gazdele au forțat. Florin Dan și Buziuc l-au remarcat pe Stanca, ultimul având o poziție de unu la unu cu portarul Pandurilor, care au replicat târziu, pe finalul primei reprize, când Elton a reluat cu capul din 7 metri, dar mingea a trecut mult peste poartă.

Mai activi în repriza secundă
Cravașați la pauză de antrenorul Petre Grigoraș, jucătorii Pandurilor au pus stăpânire pe joc în a doua sa parte. Chiar dacă repriza secundă a început cu o sarabandă de pase greșite la mijlocul terenului, încet-încet au început să apară și ocaziile importante de gol. Prima i-a aparținut lui Răduț, bine găsit de Momcilovic în minutul 56. Mijlocașul adus de la Steaua a driblat frumos în careu, dar șutul său la colțul scurt a fost scos de lângă bară de Pleșca. Enescu a replicat fiind aproape de a deschide scorul în minutul 64, la prima intrare în careul pandur a oaspeților, dar Stanca s-a remarcat din nou. Zece minute mai târziu, Matulevicius a șutat din interiorul careului, dar a prins doar plasa exterioară a porții lui Pleșca. Tot lituanianul a fost cel care a irosit cea mai mare ocazie a Pandurilor în minutul 80, după o pasă excelentă primită de la Iorga. Matulevicius a rămas liber în careul Gazului, dar din 12 metri a șutat neinspirat și Pleșca a respins providențial. Intrările pe benzi ale lui Buleică și Nicoară au dinamizat jocul pandurilor, ultimul fiind aproape de a-i pasa decisiv lui Roman, însă Ilie a respins in-extremis amânând golul, așa cum acesta nu a apărut nici în minutele de prelungire ale timpului regulamentar, asta deși Buziuc și Figliomeni, pentru gazde, și Nicoară, pentru Pandurii, au fost în postura de a închide jocul fără a se juca 120 de minute. Cum portarii și-au făcut datoria, meciul a intrat în prelungiri.

Proaspeți pe final
Intrând în prelungiri, jucătorii Pandurilor au avut ocazia să testeze pregătirea fizică făcută în această vară nu departe de Mediaș, la Cisnădie. Pandurii a arătat mai proaspătă în prelungiri, poate și faptul că a deschis repede scorul ajutând-o să pară așa. Nicoară a executat un corner pe fruntea lui Christou, care a reluat din 6 metri învingându-l pe Pleșca în minutul 93. Foarte repede, Enescu s-a ales cu al doilea cartonaș galben, iar misiunea Pandurilor a devenit mai ușoară, iar gorjenii au făcut pasul în sferturile de finală ale Cupei Ligii.

Nistor, în tribună
Fără a primi cartea verde, Dan Nistor nu a putut fi folosit la Mediaș, așa că mijlocașul împrumutat de la Evian a luat loc în tribună. Grigoraș speră ca problema să se rezolve în zilele următoare și el să poată fi în teren la jocul din prima etapă a Ligii 1, la Craiova. Dacă Nistor nu a putut fi în teren la acest meci, la Mediaș au debutat în tricoul Pandurilor într-un meci oficial trei jucători: Shalaj, Iorga și Mihai Roman, primii doi chiar din postura de titulari. În altă ordine de idei, după ce Paul Anton a părăsit terenul, fiind înlocuit de Roman, banderola de căpitan de echipă la Pandurii a fost preluată de Pleașcă.

grig„Un meci destul de slab, chiar dacă au fost ocazii. Ei au avut ocazia penaltiului în prima repriză, noi am avut câteva ocazii de unu la unu în partea a doua. Regret că nu am terminat meciul în 90 de minute, nu ne-am dorit să jucăm prelungiri. Avem mai mulți jucători nou veniți și se vede că suferim la nivelul relațiilor de joc. N-am avut omogenitate, creativitate, dar sunt convins că în meciurile următoare vom arăta altfel”, Petre Grigoraș, antrenor Pandurii Târgu Jiu.

Gaz Metan Mediaș – Pandurii Târgu Jiu 0-1 (0-0, 0-0, 01)
Stadion „Gaz Metan”, Mediaș, spectatori: 1.500
A marcat: Christou (min. 93)
Gaz Metan: Pleşca – Creţu, Fl. Ilie, Mujdragic, Buzean – Llullaku, Tahar (min. 59 Todea), Enescu, R. Avram (min. 69 Figliomeni) – Fl. Dan – Vitinho (min. 23 Buziuc). Antrenor: Cristi Dulca.
Pandurii: Stanca – Pleaşcă, Erico, Christou, Momcilovic – Anton (min. 60 M. Roman), Elton, Răduţ – Iorga (min. 82 Buleică), Matulevicius, Shalaj (min. 78 Nicoară). Antrenor: Petre Grigoraş.
Cartonașe galbene: Buziuc (min. 71), Enescu (min. 89 și 97) / Stanca (min. 17), Erico (min. 25), Elton (min. 77), Pleașcă (min. 79), Momcilovic (min. 81), M. Roman (min. 90+4)
Cartonaș roșu: Enescu (min. 97)
Arbitri: Florin Miron – Mihai Iliescu şi Daniel Ciocănea
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here