Internațional Bălești, în primele patru pe țară!

558

Internațional Bălești a reușit să scrie istorie pentru fotbalul juvenil gorjean la nivelul juniorilor A1 după ce a încheiat turneul de zonă de la Petroșani fără a cunoaște înfrângerea.
Junii fotbaliști de la Internațional Bălești au obținut calificarea la turenul final după ce au tranșat în favoarea lor și ultimul meci al grupei a doua, cu CSS Caracal. Cu două victorii în primele două partide, 4-1 cu Metalul Bocșa și 2-0 cu Universitatea Petroșani, celor de la Internațional Bălești le era suficient să nu piardă meciul cu CSS Caracal pentru a merge la turneul final, iar lucrurile nu au fost deloc ușoare pentru gorjeni, care au avut de înfruntat adversarii nu doar pe terenul de fotbal, ci și în afara lui: „Am reușit un lucru extraordinar pentru județul Gorj, o calificare la care puțini se așteptau. Ca să nu mai spun că ni s-au pus bețe-n roate din toate părțile. La un moment dat, parcă își doreau să meargă la turneul final oricine, numai noi nu”, a declarat Daniel Mihuțoiu, directorul sportiv al celor de la Internațional Bălești. Echipa gorjeană a fost șicanată înaintea ultimului meci, a fost obligată să schimbe echipamentul de joc, deși evoluase în primele partide în roșu, celor de la Caracal le-au fost aduse tricouri roșii de la Hunedoara tocmai pentru a-i obliga pe cei de la Internațional să joace în alt echipament, iar înaintea startului meciului le-au fost oferite mingi dezumflate pe care au fost invitați să le umfle ei. Cu toate acestea și în ciuda faptului că au fost conduși de două ori pe tabelă, cu 1-0 și 2-1, elevii lui Dan Vasilică au avut puterea de a reveni și de a egala în două rânduri, mai întâi prin Birăruți și apoi prin Găină, astfel că după 90 de minute scorul era egal, 2-2. Cu acest scor, Internațional Bălești era deja în turneul final, însă regulamentul prevede ca în aceste cazuri, în care după 90 de minute scorul este egal, să se treacă la lovituri de departajare. Internațional Bălești a marcat de patru ori de la punctul cu var, în vreme ce CSS Caracal n-a marcat decât o singură dată, așa că băleștenii s-au întors acasă cu trei victorii din tot atâtea meciuri și cu o calificare istorică la turneul final. Echipa gorjeană va juca la Buftea în semifinale cu învingătoarea dintre Sporting Pitești și ASC Măgurele, urmând ca apoi, în funcție de rezultatul din semifinală, să joace fie în finala mare, fie în finala mică a Campionatului Național rezervat juniorilor A1.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.