METEO: CODUL GALBEN de ploi, grindină şi vijelii REVINE !

457

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică, valabilă de marţi de la ora 23.00 până joi la ora 18.00.

Intre judeţele vizate intra si GORJUL, dar si alte judete din sudul si sud-vestul ţării: Mehedinţi, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, incluzând Capitala, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.

De asemenea, vor fi sub avertizare şi Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş şi, parţial, Sibiu, Alba, Arad, Cluj, Bihor, Sălaj şi Maramureş.

Astfel, de marţi de la ora 23.00 până miercuri la ora 12.00 instabilitatea atmosferică se va accentua în sud-vestul ţării şi în zona deluroasă şi montană din regiunile sudice, unde vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor cumula local 25 l/mp.

De miercuri de la ora 12.00 până joi la ora 18.00 instabilitatea atmosferică se va manifesta în cea mai mare parte a ţării prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină. În regiunile sudice şi sud-vestice, precum şi în zonele de deal şi de munte, ploile vor avea caracter torenţial şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 25…30 l/mp şi izolat peste 50…60 l/mp.
Sursa: ANM/MEDIAFAX

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here