De bună vreme, Rânca a devenit un punct constant în calendarul oficial al competițiilor organizate de Federația Română de Automobilism Sportiv, stațiunea montană gorjeană fiind și în acest an gazda unei importante curse de VTM.
În organizarea FRAS, a Ministerului Tineretului și Sportului și a Clubului Sportiv Autocorex, „Cupa Gorjului” va fi găzduită de Rânca în perioada 17-18 mai, cursa constituind în același timp și prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă – Dunlop 2014.
Traseul pe care se va desfășura concursul va avea o lungime de 5,025 km pe un sector de drum din DN67C, între Novaci și Rânca.
Traseul prezintă o pantă maximă de 12% și o diferență de nivel de 342 m și va fi, în cazul în care și condițiile meteo vor fi favorabile, luat cu asalt de iubitorii sporturilor cu motor.
În apropierea datei desfășurării evenimentului vom reveni cu amănunte cu privire la concurs, participanți înscriși, dar și legate de traseu, de închiderea, deschiderea temporară și reluarea traficului normal pe DN67C în perioada 17-18 mai.
Cristi Constantinescu