Istoria unei localităţi gorjene – Mătăsari – file de monografie

1337
P1180716 1Peisajul împovărat de albul zăpezii şi al frigului insistent al Mătăsariului a fost înnobilat, ieri, de un eveniment important în fapt, care vine să completeze actualitatea cu crâmpeie de amintire din viaţa acelor meleaguri, fie că este vorba despre oamenii care au sfinţit locul cu existenţa şi faptele lor, fie că se aminteşte despre întregul plan al fiinţării materiale şi spirituale din zona mătăsăreană.

Editată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj (CJCPCT), apariţia volumului fiind posibilă datorită sprijinului material oferit de Uniunea Sindicală Mine-Energie Jilţ-Turceni şi de senatorul Ion Ruşeţ, cartea intitulată „Mătăsari – file de P1180713 1monografie” scrisă de fostul profesor Ion Dădălău, încă simbol pentru comunitatea din Mătăsari şi pentru generaţii de elevi care i-au păstrat o vie amintire. La realizarea acestei Monografii au contribuit şi Nicolae Racoceanu împreună cu Matei Ioachim, încă două personalităţi locale iubitoare de lucru bine făcut.
La această lansare, care s-a desfăşurat în Amfiteatrul Colegiului Tehnic Mătăsari, instituţie care a fost ridicată prin strădania şi efortul, recunoscut de cei de azi, „pe loc gol” aşa cum se exprimă în Prefaţa volumului prof. Domnica Graur, au pariticipat reprezentanţi de la Sindicatul Mine-Energie Jilţ-Turceni, senatorul Ion Ruşeţ, actuale şi foste cadre didactice de la Colegiu, elevi şi reprezentanţi de la CJCPCT Gorj. De asemenea au fost prezenţi şi reprezentanţi de la Direcţia Judeteană de Cultura. Întâlnirea a fost moderată de directorul Colegiului Tehnic, Ion Săceanu, împreună cu prof. Luminiţa Dădălău, soţia autorului monografiei, a cărui evocare, ca dascăl şi om devotat Mătăsariului, a fost realizată în alocuţiunile rostite de cei prezenţi la eveniment.
Viorel Surdoiu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here