Administraţia Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei, în colaborare cu Ocolul Silvic Băile – Herculane a organizat în data de 19.03.2014 o acţiune de conştientizare, cu ocazia „Lunii Plantării Arborilor”. La această acţiune au participat şi elevi de la clasa a V-a de la şcoala din localitate.
„Luna plantării arborilor” se sărbătoreşte în fiecare an în perioada 15 martie-15 aprilie. Evenimentele prin care ne putem manifesta respectul faţă de natură şi faţă de păduri, care ne asigură o serie de resurse incontestabile, pot fi diverse. „Acţiunea de conştientizare s-a desfăşurat în unitatea de producţie Iardaştiţa aparţinătoare Ocolului Silvic Băile-Herculane. Elevilor li s-a explicat în ce constă activitatea de reîmpădurire, speciile utilizate în aceste sens, modul de plantare şi importanţa unor astfel de activităţi pentru perenitatea pădurilor şi a vieţii pe pământ. De asemenea, participanţii au aflat despre aspectele istorice legate de evenimentul sărbătorit şi valorile naturale din Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei. Activitatea practică a constat din pregătirea unei vetre de plantare şi plantarea propriu-zisă a unui puiet de fag, paltin şi brad. Elevii au participat cu entuziasm la acţiunea de plantare şi au fost receptivi la toate informaţiile furnizate de personalul de specialitate din cadrul Ocolului Silvic Băile-Herculane”, a precizat Andreea Cristescu, responsabil relaţii cu comunităţile şi educaţie ecologică.
Jocuri interactive, pentru micuţii participanţi la acţiune
După încheierea activităţii de plantare, pentru a se verifica cunoştinţele acumulate, s-a iniţiat un joc, elevii formând un cerc, iar fiecare dintre aceştia a adresat câte o întrebare unui alt participant la joc, selectând respondentul prin aruncarea unui obiect către acesta. Acest joc a reprezentat o activitate competitivă, prin care fiecare elev a putut demonstra abilităţile de comunicare şi interacţionare, dar şi capacitatea de reţinere a unor informaţii noi. Activitatea în ansamblu, a fost menită să le insufle elevilor respect pentru resursele pădurii şi dezvoltarea unui comportament ecologic faţă de valorile naturale.
Andrada Bărăitaru