Transporta produs petrolier fără documente de provenienţă

412

Un bărbat în vârstă de 33 de ani din judeţul Argeş a intrat în vizorul poliţiştilor gorjeni după ce a fost prins transportând peste 3.000 de litri de produs petrolier, fără a deţine documente de provenienţă. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat.

În seara zilei de 11 martie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat în vârstă 33 de ani, din comuna Bascov, judeţul Argeş, care transporta cantitatea de aproximativ 3100 litri produs petrolier, fără a deţine documente de provenienţă. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au descoperit că bărbatul cumpărase produsul petrolier de la şoferul unei autocisterne şi că intenţiona să-l valorifice. „Cu ocazia cercetărilor efectuate conducătorul auto ar fi declarat că produsul petrolier a fost achiziţionat din zona comunei Linteşti, judeţul Argeş de la un conducător auto al unei autocisterne a cărui identitate nu o cunoaşte, intenţionând să-l valorifice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările continuând pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi a unei eventuale răspunderi judiciare”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here