Opt, șase, cinci, patru, trei, doi, unu… Burleanu, noul șef la Casa Fotbalului!

615

Urmând exemplul apostolilor, candidații la fotoliul de președinte al Federației Române de Fotbal s-au retras rând pe rând, de voie unii, de nevoie alții, până la urmă având câștig de cauză cel mai tânăr dintre ei, omul care și-a bazat pledoariile prin a se declara „omul din afara sistemului”.

Opt candidați și-au depus dosare. Șase candidaturi au fost validate și erau în luptă cu 24 de ore înainte de alegeri. Cinci au mai rămas după ce Gică Popescu a luat drumul Penitenciarului. Patru au intrat în primul tur de scrutin după ce Marcel Pușcaș a declarat forfait. Doar trei au contat, Răducanu neavând nici măcar un vot de partea sa. Doi au ajuns în „finală”, iar unul a fost declarat câștigător, Răzvan Burleanu.
Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal a avut o desfășurare zbuciumată. Mai întâi s-a pus problema cvorumului și, deși în prima parte a zilei se credea că nu se va întruni numărul necesar validării, votanții au fost prezenți într-un număr suficient de mare ca alegerile să se desfășoare. Prima lovitură a zilei a dat-o Marcel Pușcaș, care s-a retras din competiție ținând însă să dea totul, inclusiv timpul de expunere de la tribuna Adunării Generale lui Răzvan Burleanu. După ce s-au citit primele voturi din primul tur au fost clare două lucruri. Unul că lupta se dădea între Burleanu și Avram, al doilea fiind faptul că discursul lui Chivorchian de după primul tur va înclina balanța decisiv spre unul sau spre altul dintre cei doi, cel de-al patrulea de pe listele de vot neavând de distribuit nici măcar un vot, Răducanu „reușind” să nu obțină nici măcar votul celui care l-a propus pentru această cursă.

Circ în turul doi
Când lucrurile tind să se simplifice, românul știe să le complice, iar regula s-a respectat în turul doi. Modul de lucru trebuia să fie mai simplu în turul doi decât în primul, însă în momentul în care s-au numărat buletinele de vot s-a ajuns la o situație evident neconformă cu realitatea. Cu 173 de votanți, urna a dat 175 de buletine de vot, fapt care a stârnit o situație extrem de tensionată la Casa Fotbalului, unde toată lumea părea mai interesată de plecarea spre meciul României cu Argentina. S-a luat în calcul reluarea procesului de vot, însă mai nimeni nu mai dorea prelungirea ședinței, așa că s-a trecut la numărătoarea voturilor, 171 dintre ele rămânând valide. Cu o mare majoritate, toate voturile lui Chivorchian mergând spre Burleanu, noul președinte al FRF a devenit Răzvan Burleanu.

reyultateSandu, președinte onorific
Mircea Sandu rămâne președinte la federație, însă doar onorific, Adunarea Generală a FRF votând pentru ceea ce Comitetul Executiv a propus. Astfel, Mircea Sandu va beneficia din partea federației de unele privilegii extrem de costisitoare, dincolo de renta viageră de 75.000 de euro pe an. Fostului președinte al FRF i se vor deconta de către federație o secretară, telefon de serviciu, un spațiu în Casa Fotbalului, orice intervenție chirurgicală pe care ar urma să o efectueze în străinătate, precum și carburantul pentru mașina ce-i va fi pusă la dispoziție tot de FRF.

Pîrvulescu nu a votat!
Președintele Pandurilor nu s-a prezentat la vot, Eugen Pîrvulescu mărturisind că opțiunea cu care fusese mandatat să meargă la București era alta: “N-am participat pentru că eu am plecat cu un mandat pentru Gică Popescu, fostul mare internațional care ne-a scos în stradă și ne-a făcut fericiți de atâtea ori, care e și oltean de-al nostru. Programele celorlalți nu le cunoșteam foarte bine, așa că, decât să merg să votez la întâmplare, am ales să nu votez. O să-i scriu domnului Burleanu pentru a-i transmite felicitări din partea clubului Pandurii, am să-i explic de ce nu am fost la vot și am să-i doresc succes în mandatul pe care l-a câștigat pentru a duce fotbalul românesc spre un viitor mai bun”, a declarat Eugen Pîrvulescu.
Dacă Pandurii s-a abținut de la acest vot, pentru AJF Gorj a contat să-și țină cuvântul dat, așa că votul a mers spre Vasile Avram: „L-am votat pe Vasile Avram, pentru că am cuvânt, dar îi urez noului președinte mult succes. Nu cred că este o surpriză faptul că a câștigat Burleanu, cred că lumea a votat în primul rând schimbarea. De aceea, eu am încredere că viitorul fotbalului românesc va fi unul ascendent. Cred că va face o schimbare majoră în ceea ce privește conduita Federației și viitorul fotbalului românesc”, a declarat Mihai Prunariu, președintele Asociației Județene de Fotbal Gorj.
Nu doar Pandurii nu a fost la Casa Fotbalului ieri, de la Adunarea Generală a FRF lipsind și Jiul Rovinari.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.