Preoţii misionari din Gorj s-au reunit la centrul eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei

489

Preoţii misionari, angajaţi ai instituţiilor bugetare din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei, s-au reunit joi, 6 februarie, în sala de conferinţe a Centrului “Mitropolit Firmilian” din Craiova, unde au prezentat activitatea pastoral – misionară şi socială din anul 2013 şi proiectele de viitor.

Întâlnirea a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, fiind deschisă de părintele Adrian Stănulică, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei. Din judeţul Gorj au fost prezenţi la eveniment preoţii misionari din cadrul Penitenciarul Târgu-Jiu, Spitalului Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti şi Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu. “Întâlnirea a fost pe de o parte de bilanţ, referitoare la activităţile pe care preoţii misionari le-au desfăşurat în unităţile unde sunt rânduiţi pe parcursul anului 2013, dar totodată s-a creat contextul unui dialog liber cu privire la dificultăţile pe care preoţii misionari le întâmpină în activitatea de zi cu zi. În acelaşi timp, au fost evidenţiate şi reuşitele de care aceştia se bucură în activitatea lor misionară. Se remarcă o activitate intensă în toate unităţile bugetare, acolo unde există preoţi misionari. Astăzi s-a evidenţiat activitatea preoţilor de spitale din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei, fie că este vorba de spitale din reşedinţele de judeţ, precum Craiova şi Târgu Jiu, sau din alte oraşe precum Calafat, Târgu Cărbuneşti, Băileşti, Poiana Mare. De asemenea, o activitate deosebită o au preoţii din penitenciare, iar un specific aparte îl găsim la preoţii din structurile Armatei, care caută, prin programele liturgice, morale şi duhovniceşti, să fie aproape de cadrele militare”, a subliniat părintele consilier Adrian Stănulică. Printre activităţile amintite în cadrul întrunirii au fost pelerinajele organizate în mod special la nivelul spitalelor şi penitenciarelor, conferinţele pastoral – misionare, evidenţiindu-se conferinţa susţinută la Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare, judeţul Dolj, de către cunoscutul actor şi regizor Dan Puric, pe tema „Despre suferinţă”. S-a discutat totodată despre lucrările de înfrumuseţare a paracliselor cât şi ajutorul oferit credincioşilor, prin preoţii misionari, de către reprezentanţii instituţiilor bugetare.
În cazul spitalelor, preoţii au vorbit despre acţiunile sociale în sprijinul pacienţilor care au avut nevoie de sprijin material şi despre atenţia acordată copiilor internaţi în unităţile spitaliceşti din judeţele Dolj şi Gorj.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here