Concurs naţional de arte plastice pentru elevii de gimnaziu şi liceu

459

Elevii gorjeni pasionaţi de pictură sunt invitaţi să participe la cea de a VII-a ediţie a Concursului naţional de arte plastice „Omagiu – Ştefan Luchian”, organizat de Liceul de Artă „Ştefan Luchian” din Botoşani. Data limită de trimitere a lucrărilor este 15 ianuarie 2014.

Concursul îşi propune atragerea unui număr cât mai mare de elevi din şcoli şi licee în activitatea de creaţie plastică pentru formarea şi dezvoltarea unor competenţe specifice din domeniul cheie – sensibilizarea culturală şi exprimarea artistică prin intermediul artelor plastice. Pe lângă dezvoltarea şi stimularea expresivităţii şi creativităţii elevilor şi cultivarea sensibilităţii artistice a acestora, concursul şi-a mai propus ca obiective descoperirea şi dezvoltarea aptitudinilor plastice, o mai bună cunoaştere a creaţiei pictorului Ştefan Luchian, omagierea operei şi personalităţii artistice a acestuia, precum şi valorificarea experienţei pozitive a cadrelor didactice în abordarea educaţiei plastice. Concursul se adresează elevilor din clasele de gimnaziu şi liceu, fiind structurat pe două secţiuni (şcoli generale şi licee, filiera teoretică sau tehnologică, şi şcoli şi licee de artă) şi pe grupe de vârstă (clasele V-VI; VII-VIII; clasele IX-X; XI-XII). Participanţii pot aborda genuri ale artei, caracteristice operei lui Ştefan Luchian: naturi statice, peisaje, compoziţii, portret. Lucrările vor fi trimise pe adresa Liceului de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani, Bd. Mihai Eminescu, nr. 69, până la data de 15 ianuarie 2014, data poştei. Lucrările vor fi evaluate de un juriu format din profesori universitari (Iaşi) şi artişti plastici din Botoşani. Premianţii vor primi diplome şi premii, pe categorii de vârstă, în cadrul festivităţii de premiere ce va avea loc în preajma zilei de 31 ianuarie 2014, la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian”, cu prilejul vernisării expoziţiei cu cele mai reuşite lucrări înscrise în concurs.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here