Preşedintele Călinoiu sare în apărarea premierului Ponta

334

Preşedintele CJ Gorj, Ion Călinoiu (PSD), consideră că liderul liberal Crin Antonescu ştia, prin intermediul miniştrilor PNL, despre discuţiile din Guvern, iar atacurile sale la adresa premierului şi a PSD sunt nejustificate. Este vorba despre contrele între cei doi lideri din USL, pe marginea proiectului “Roşia Montană”.

“Ca lider local al PSD, nu mă simt deloc confortabil cu ieşirile domnului Crin Antonescu. Apelez la înţelepciunea domnului Antonescu să dezbată în USL ce este de dezbătut, deşi mie unuia îmi este dificil să cred că preşedintele PNL nu ştie de la miniştrii liberali despre ceea ce se discută în Guvern. Sunt sigur că domnul Antonescu realizează faptul că astfel de atacuri nu pot fi privite drept corecte în interiorul PSD, mai ales când vin de la un lider politic în care PSD şi-a pus încrederea, pe care PSD şi-a asumat să îl susţină pentru funcţia de preşedinte”, a declarat, Călinoiu.

Atac la baionetă în USL
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, s-a arătat, recent, deranjat de atitudinea premierului Victor Ponta, care, spune el, “vrea tare” proiectul de la Roşia Montană, însă nu şi asumarea răspunderii – pe care o pasează Parlamentului.
“Primul care a spus ca va vota, înainte de o discuţie în Parlament, împotriva proiectului a fost chiar primul-ministru. Împotriva mea, a început apoi un joc destul de parşivel, asocierea mea cu domnul Vasile Blaga, uitându-se faptul ca PNL si PDL nu au majoritate în Parlament”, a declarat Antonescu. De asemenea, preşedintele PNL a subliniat că din punctul lui de vedere premierul nu acţionează conform propriilor convingeri. “Premierul este absolut convins că este un proiect bun, fezabil. Nu înţeleg atunci de ce nu a dat o hotărâre de Guvern pe baza acestei convingeri, ci doreşte să arunce răspunderea la Parlament. (…) Dacă lucrurile sunt toate în ordine, de ce nu îşi asumă Guvernul, ministrul Mediului, premierul acest proiect? De ce mi-l dă mie să decid? Normal că apar suspiciuni. Asta înseamnă că nu există toate garanţiile necesare”, a argumentat, joi, preşedintele Senatului.
Acesta a mai susţinut că vinovat de situaţie este chiar Victor Ponta prin atitudinea contradictorie legată de Roşia Montană. “Noi am intrat în încurcătură din cauza premierului care a spus că nu-l votează. Atunci eu de ce-aş vota pentru? Premierul a anunţat că este o lovitură împotriva sa, deşi am spus că voi vota cum va vota şi domnia sa. Dacă PSD vrea să facă acest proiect, de ce nu îl susţine în Guvern? Nu poţi să faci ceea ce îţi doreşti cu mâna altuia”, a apreciat Antonescu.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here