Decizia Comisiei de Disciplină: Graure, perpelit încă două luni de zile

341

Comisia de Disciplină a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare(RAAN) a finalizat cercetarea în cazul directorului de la Termocentrala Halânga, Octavian Graure, ajuns în faţa acestui for prin decizia directorului general al RAAN Severin, Dan Andruşcă. Reprezentanţii Comisiei l-au găsit vinovat pe Graure de abateri grave, motiv pentru care îi vor propune directorului general al RAAN supendarea din funcţie a acestuia pentru încă 60 de zile. Prin ordin al ministrului Energiei, Constantin Niţă, Graure, fost director al Complexului Energetic Turceni, a fost suspendat pentru o lună de zile din funcţie, pe parcursul cercetărilor, asta la jumătatea lui august. Conştient că lucrurile nu se vor tranşa pozitiv în Comisia de Disciplină, Graure a făcut, în timpul acesta, numeroase drumuri la Târgu-Jiu pentru a-i solicita sprijinul lui Laurenţiu Ciurel, directorul general al CEO.

Octavian Graure a cam sfeclit-o profesional în Mehedinţi, loc în care se vede că nu s-a bucurat de sprijinul politic de care a beneficiat din plin pe timpul activităţii desfăşurate în Gorj, la Turceni. Pedelist la carnet, Graure nu a găsit înţelegere nici la nivel înalt, ministrul Energei, Constantin Niţă, decizând, deja de ceva vreme, să-l lase pe doljean fără serviciul în care a fost pasat de conducerea CEO, după ce fostul director general de la Turceni a fost coborât la funcţia de director economic şi apoi simplu economist la sucursala Complexului Energetic Oltenia. Se vorbeşte însă că Graure ar fi contribuit la decizia ministrului încercând să treacă peste dispoziţiile şefului său direct, fost consilier al lui Niţă, pentru sprijinirea unor afacerişti cu care colaborase şi la Turceni.

60 de zile de pauză
Aşa a ajuns şi în faţa Comisiei de Disiplină care a decis chiar marţi, după ce i-a analizat activitatea de câteva luni, că acesta s-ar face vinovat de acuzele pe baza cărora a fost deja suspendat o lună de la locul de muncă. Astfel, potrivit unor surse interne, Graure s-ar face vinovat că ,,nu a respectat deciziilor directorului general şi atribuţiile postului Comisia de Disciplină hotărând marţi să-i propună directorului general al RAAN suspendarea din funcţie de director la Halânga pentru încă 60 de zile a lui Octavian Graure”.

Drumuri lungi şi dese la Ciurel
De la jumătatea acestei luni, de când a fost suspendat din funcţie, directorul Termocentralei Halânga, Octavian Graure, şi-a reluat drumurile spre Gorj. Nu s-a oprit la Turceni însă ci la Târgu-Jiu, la sediul CEO, unde Graure a fost văzut de mai multe ori în audienţă la managerul Ciurel. Graure speră astfel ca Ciurel să-l readucă înapoi la CEO, chiar şi pentru un post inferior celui avut acum la RAAN.
Graure uită însă că activitatea sa de la Turceni a fost ,,bifată” şi în raportul Corpului de Control al premierului Ponta, dat publicităţii în luna mai a acestui an, raport ajuns la DNA, în care foştii directori ai unităţilor energetice şi miniere din Gorj, respectiv SNLO, CE Turceni şi CE Rovinari ar putea fi traşi la răspundere penală pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.
Reamintim că, în raport, se menţionează că, SC Complexul Turceni, condus la acea vreme de Octavian Graure, a încheiat cu asocierea formată din TPSUD Bâlteni, Maninter Car SRL şi Romferex Import-Export Băleşti două contracte subsecvente în baza unui acord-cadru, 678 din 1 septembrie 2008, după ce acesta expirase. Paguba a fost de 590.409 lei, fără TVA.
Acelaşi Complex Turceni a încheiat, doar cu TPSUD Bâlteni, două contracte subsecvente, unul în valoare de 18.479.306 de lei (4,5 milioane euro) şi altul în valoare de 719.408 de lei, ambele pe o durată de 12 luni, invocând un acord-cadru care nu mai era valabil, eludând, astfel, legea, şi evitând licitaţia.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here