Şef de Obşte, condamnat la puşcărie cu suspendare

380

Viaţă grea pentru un pensionar din Muşeteşti pe care judecătorii l-au condamnat acum la închisoare cu suspendare pentru că infracţiuni silvice.

Pensionarul cu pricina nu este unul oarecare, ci fostul şef al consiliului de administraţie de la Obştea de Moşneni Arşeni – Grui, Dumiru Bărbuţi, care în urmă cu vreo trei ani le-a cerut angajaţilor de la o firmă de exploatare a lemnului să taie din pădurea obştii pe care o conducea un număr de opt brazi. Iniţial, muncitorii nu au vrut, dar pentru că le spusese „şeful”, au pus drujba pe brazi şi au executat ordinul, ulterior fiind demarată o anchetă care a avut un parcurs destul de sinuos.
De două ori procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu au dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui Bărbuţi, deciziile lor fiind contestate în instanţă, în cele din urmă judecătorii decizând ca fostul preşedinte de obşte să fie anchetat penal. Cercetările s-au finalizat la sfârşitul lui 2012 cu întocmirea unui rechizitoriu, acum ajungându-se ca magistraţii să pronunţe un verdict, unul prin care Bărbuţi e condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare, executarea pedepsei fiind înlocuită cu un termen de încercare de 5 ani. Verdictul nu este definitiv, dar îi complică situaţia lui Bărbuţi, pe numele căruia mai sunt şi alte plângeri depuse pentru fapte asemănătoare, acesta declarându-se tot timpul nevinovat.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here