Soţia lui Golu vrea 70.000 de euro de la APIA! – Parchetul Novaci cercetează tranzacţia ilegală cu Muntele Galbenu de la Bumbeşti-Piţic

346

Procurorii Parchetului Novaci s-au autosesizat în legătură cu concesiunea semnată de primarul Michi Nioaţă pentru ciobanul Petre Golu, contra sumei de 20.000 de lei privind Muntele Galbenu. Procurorii au făcut asta deoarece există indici clare că Primăria Bumbeşti-Piţic nu deţine documente care să ateste proprietatea asupra muntelui, pus însă pe tavă ciobanului în cauză, din motive de ordin financiar. Patru crescători de animale din localitate au intrat vineri în greva foamei, în faţa Primăriei Bumbeşti-Piţic, pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu ilegalitatea crasă petrecută în localitate. Printre protestatari s-a aflat şi Florin Martescu, consilier local PPDD.

Protestul celor patru crescători de ovine a fost anunţat deja organelor competente ale Prefecturii Gorj dar şi Primăriei Bumbeşti-Piţic care a avizat măsura de protest doar pentru vineri, profitând de lipsa de experienţă a greviştilor care au întocmit, în prealabil, cererea privind greva foamei doar pentru o zi. S-a făcut însă o altă cerere privind aprobarea grevei care ar putea fi reluată marţi la ora 10.00. “Noi am făcut greva foamei vineri dar am fost anunţaţi că pe cererea privind protestul am trecut doar o zi. Am făcut acum o altă cerere şi am cerut aprobarea pentru marţi, pentru mai multe zile de grevă”, a explicat consilierul PPDD, Florin Martescu.
Cei patru crescători de animale din Bumbeşti-Piţic şi-au pus la gât pancarte pe care scris “Greva foamei” şi au explicat, vineri, jurnaliştilor neregulile făcute în legătură cu concesionarea unui munte pe 10 ani, fără acte de proprietate a acestuia. Aproape 200 de hectare de teren i-au fost încredinţate pentru un deceniu lui Petre Golu, ciobanul rudă cu primarul comunei Bumbeşti-Piţic, pe baza actului ilegal afaceristul intenţionând să solicite la APIA fonduri europene.

Nevasta lui Golu a solicitat deja fondurile de la APIA
Reprezentanţii APIA Gorj confirmă însă că ciobanul Golu, prin soţia sa, a depus deja documentaţii la această instituţie pentru a obţine banii europeni. Ar putea obţine cam 355 de euro pentru fiecare hectar de teren concesionat pe Muntele Galbenu. Instituţia de stat solicită doar dovada utilizării dreptului de proprietate al Muntelui Galbenu, cu adeverinţe şi contract de arendă, nimic mai mult, APIA neputând ancheta dacă familia Golu deţine actele prezentate în mod legal.
Pe acest considerent, soţia lui Golu a depus deja documente privind obţinerea fondurilor pentru zona montană defavorizată, plata la suprafaţă şi agromediu. Ar putea obţine pentru cele 200 de hectare de munte, cam 70.000 de euro. Asta, evident, anual, în timp ce Golu a plătit Primăriei Bumbeşti-Piţic doar 20.000 de lei.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here