Niţă, luminiţa de la capătul tunelului pentru Condescu şi Ciurel

339

Managerul Complexului Energetic Oltenia(CEO), Laurenţiu Ciurel, şi preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie(FNME), Marin Condescu, aşteaptă astăzi vizita ministrului Energie, Constantin Niţă, pentru a rezolva astfel conflictul apărut între sindicate şi administraţie. Aşteptările ambilor faţă de Niţă sunt majore, iar întâlnirea de astăzi va fi decisivă pentru felul cum se vor derula lucrurile de acum înainte.

“Ministrul Niţă încearcă să vândă energie. Problema este că nu mai e consum. Asta este problema. Era 8000 de megawaţi consum şi acum sunt patru mii, adică jumătate. Care să producă şi să vândă mai repede când din aceşti 4000, 5000 eşti obligat să-l dai la eoliană. A obligat legea lui Boc să se întâmple asta. De asta s-a ajuns şi la probleme cu hidro şi suntem şi noi unde suntem. Nu avem investiţii pentru infrastructură. Acesta este rezultatul a trei ani de hoţii”, a declarat Ciurel care susţin că legislaţia existentă este “o bombă cu ceas”.
În acelaşi timp, Ciurel susţine că i-a transmis ministrului Niţă, în scris, timpul petrecut la negocieri cu sindicatele. “Am făcut un material pentru ministru prin care am vrut să i se prezinte numărul de ore pe care le-am petrecut împreună cu sindicatele”, a declarat Ciurel, menţionând că este deschis la dialog.

Grevă generală sau nu?!
Condescu ameninţă însă cu proteste dacă discuţiile cu Niţă nu vor fi pozitive. “Dacă luni nu se va schimba nimic, ne vom întoarce mult mai mulţi aici. Vom intra în grevă generală. Nu are rost să îl mai aşteptăm pe Ciurel să vină”, le-a spus Condescu minerilor.
“Aşteptăm întâlnirea de luni care sperăm să fie aşa cum dorim. Luni ar trebui să înceapă programul prin care CEO să revină pe linia de plutire, să fie coloana vertebrală de reindustrializare a Olteniei. Domnul Ciurel a spus public aseară că toţi cei care vor protesta vor fi disponibilizaţi. Acum nu mai are niciun fel de problemă, nici nu ştie dacă a fost conflict de muncă. Greva generală pe care mi-au cerut-o minerii va avea loc în condiţii de legalitate”, a conchis Condescu.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here