Primării din Hunedoara, amendate pentru deşeurile ajunse la microhidrocentralele din Gorj

337

Primăriile din oraşele Petroşani şi Vulcan au fost amendate cu câte 2.000 de lei pentru că au permis depozitarea unor deşeuri de haine second-hand şi a pet-urilor pe malul mai multor cursuri de apă din zonă, gunoiul fiind purtat apoi de afluenţi în râul Jiu.

Totul, urmare a ploilor abundente din zilele trecute, coroborate cu topirea zăpezilor, moment în care deşeurile textile şi pet-urile au fost luate de ape şi au ajuns pe Jiu. Garda de Mediu şi Societatea de Gospodărire a Apelor au făcut controale şi au fost amendate două unităţi administrativ-teritoriale din judeţul vecin.
Deşeurile textile şi sticlele din plastic au fost purtate de altfel de râul Jiu până la două microhidrocentrale din judeţul Gorj.

Nerealizarea lucrărilor de curăţire
Autorităţile judeţene cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului au efectuat mai multe controale atât la unităţile administrativ-teritoriale din Valea Jiului cât şi la societăţile comerciale din aceeaşi zonă care comercializează articole de îmbrăcăminte second-hand. Ca urmare a acestor controale, primăriile din municipiile Petroşani şi Vulcan au fost amendate pentru nerealizarea lucrărilor de curăţire şi igienizare a malurilor cursurilor de apă de pe raza localităţilor respective.
În prezent se continuă verificările la societăţile comerciale din Valea Jiului care vând articole de îmbrăcăminte second-hand.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here