Zeci de gospodării inundate la Iaşi- Gorj

336

Clipe de coşmar pentru localnicii din partea de sud a municipiului, dar mai ales pentru cei din satul Iaşi, din comuna Drăguţeşti, aflată la câţiva kilometri de oraş. Autorităţile din Târgu-Jiu au început ieri dimineaţă să decolmateze o serie de şanţuri din zona Romaneşti, pentru a face loc apei să se scurgă, dar aceasta a ajuns, la fel ca şi în alte ocazii, la casele din Iaşi.

Oamenii de aici nu ştiu ce să mai facă pentru că de abia uitaseră de viitura din 2005, iar acum s-au trezit din nou cu apa în case. Aproape de genunchi era adâncimea acesteia în locuinţele oamenilor, prin curţi sau pe stradă fiind şi mai mare. „Nu ştiu încotro s-o mai apuc, avem şi o fetiţă mică bolnavă, a trebuit s-o ducem la rude pentru că aici nu mai era de stat. A venit apa dintr-o dată după ce cei de la Târgu-Jiu s-au apucat să desfacă şanţurile şi au dirijat-o direct spre noi. Amaradia a curs aşa de liniştită că nu ne-a creat probleme, dar după ce s-a umblat la şanţurile de la Romaneşti a crescut debitul dintr-o dată şi ne-am trezit cu ea în casă, peste noi. Cine ne despăgubeşte, că în 2005 nu am văzut nici măcar 2 saci de ciment ca să ne facem o treaptă în plus la scară?”, întreba, ieri, revoltată, o femeie care îşi vedea toată agoniseala sub ape.
Autorităţile locale din Drăguţeşti şi pompierii militari din cadrul ISU Gorj s-au mobilizat şi încă din cursul nopţii de miercuri spre joi au acţionat în zonă pentru a îndepărta apa, însă eforturile lor au fost aproape degeaba. Apa a intrat pe unde a putut şi a inundat de la case şi gospodării la grădini şi străzi, lăsându-i pe localnici din nou cu ochii pe cer, în aşteptarea unor vremuri mai puţin ploioase.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here