Problema apei de la Turcineşti nu îşi găseşte finalitatea

336

Primăria Turcineşti a refăcut comisia de recepţie pentru punerea în funcţiune a reţelei de alimentare cu apă a localităţii. Cu toate acestea, problema cu apa a localnicilor din Turcineşti nu îşi mai găseşte finalitatea.

Problema apei la Turcineşti este veche de câţiva ani. În ciuda faptului că localitatea a primit zeci de miliarde pentru a face un sistem de alimentare cu apă, acesta a fost realizat cu mare întârziere şi doar parţial. Ba mai mult există numeroase contestaţii privind calitatea lucrărilor executate de constructor, dar şi în ceea ce priveşte respectarea proiectului.
Claudiu Teodorescu, prefectul judeţului, va merge însă la Turcineşti împreună cu cei din Corpul de Control al instituţiei pentru a verifica dacă alimentarea cu apă îndeplineşte condiţiile legii. “Am primit dispoziţia primarului prin care a reorganizat comisia de recepţie, de fapt sunt mai multe dispoziţii printre care şi aceasta. Am primit şi o scrisoare deschisă din partea unui ONG pentru o analiză mai amplă. Marţi o să am însă o întâlnire cu colegii mei de la Corpul de Control, cu reprezentanţii din Serviciul juridic, după care, eu şi Sorin Arjoca, subprefectul judeţului, vom face o analiză privind legalitatea dispoziţiei şi cele semnalate în petiţia respectivă. Mai multe discuţii în legătură cu aceste speţe se pot face după ce se face o analiză între mai mulţi factori decizionali din cadrul instituţiei noastre”, a precizat Claudiu Teodorescu.
Ultima dată, comisia de recepţie a refuzat să semneze finalizarea lucrărilor invocând motive de ilegalitate, oamenii rămânând fără apă pe perioada verii.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here