În Duminica a 23-a după Rusalii; Ap. Efeseni 2, 4-10; Ev. Luca 8, 26-39 (Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor); glas 8, voscr.6, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii ne deshide ochii minţii, pentru a vedea că învăţătura despre iad şi despre chinurile lui, de care şi diavolii se tem şi se cutremură, deoarece ne ajută puterea vindecătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dezvăluie dorinţa Sa de a-i elibera pe oameni de puterea duhurilor necurate. Aflăm din acest fragment că Iisus Hristos a fost întâmpinat în ţinutul Gherghesenilor de un îndrăcit care se dovedea foarte rău, furios, iar, din această cauză, el nu mai trăia printre oameni, ci locuia în morminte. Ca urmare, duhurile care-l stăpâneau pe demonizat se foloseau de vocea lui şi-I ziceau lui Iisus: «Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Celui Preaînalt? Te rog, nu mă chinui»! Observăm, aşadar, că demonizatul mărturiseşte dumnezeirea Mântuitorului, demonii se tem de El, de puterea Lui, ca Judecător drept al lumii, Care, la sfârşitul veacurilor, va judeca şi va pedepsi pe satana şi pe toţi slujitorii lui. Întâlnirea lui Iisus Hristos cu demonizatul produce suferinţă demonilor care-l stăpâneau, doar datorită contrastului care exista între sfinţenia Mântuitorului şi răutatea duhurilor necurate, ceea ce demonstrează că Dumnezeu Fiul Cel Sfânt, îi chinuia pe cei îndrăciţi cu Însăşi prezenţa Sa, pe cei ce cândva fuseseră îngeri de lumină, dar care, prin mândrie şi neascultare au devenit duhuri căzute, duhuri ale răutăţii. Văzându-L de departe, demonizatul s-a apropiat de El, iar diavolul, prefăcându-se că Îl roagă să nu îl pedepsească trimiţându-l în adâncurile mării, I-au cerut Domnului ca în clipa în care va scoate răul diavolesc, să-l lase să intre într-o turmă de porci care păştea în locul acela. Şi au ieşit diavolii, duhuri necurate, care erau foarte mulţi în «legiuni», şi au intrat în turma de porci, iar turma s-a aruncat direct în mare. Atunci, păzitorii porcilor, îngroziţi, au alergat în cetate să le spună stăpânilor lor ceea ce s-a întâmplat, după care au venit toţi locuitorii cetăţii şi, constatând paguba şi văzând pe cel care fusese mai înainte îndrăcit şezând paşnic la picioarele lui Iisus, L-au rugat pe Acesta să plece din ţinuturile lor, dovedind, astfel, că ei erau preocupaţi mai mult de comerţul cu porci, decât de vindecarea oamenilor bolnavi! Paguba pricinuită de înecarea porcilor li s-a părut mai mare decât binefacerea vindecării oamenilor chinuiţi de demoni, ceea ce ilustrează faptul că întâmplarea relatată în textul Evangheliei, ar putea părea un eşec pentru misiunea Domnului! Aşadar, Iisus Domnul, în loc să fie admirat şi apreciat pentru minunea săvârşită, este «poftit» ca să plece din ţinutul Gherghesenilor! În fine, printr-o iconomie dumnezeiască sau printr-o «pedagogie» divină, Mântuitorul Hristos a îngăduit ca demonul din omul chinuit să intre în turma de porci pentru a adresa o mustrare locuitorilor din cetatea Ghergheseni, pentru că se îngrijeau mai mult de porci, decât de oameni! Desigur, ca şi în alte situaţii, Mântuitorul Iisus Hristos ne învaţă «pedagogia» divină, nu numai prin ceea ce spune, ci, mai ales prin ceea ce face! Lucrarea Mântuitorului Hristos, de izbăvire a oamenilor de duhurile necurate, continuă şi astăzi în Biserica Sa, în Trupul Său tainic, mai mult ca o lucrare de vindecare, de eliberare de chinuri trupeşti şi sufleteşti, de trecere de la înstrăinarea de Dumnezeu, de oameni şi de noi înşine la apropierea de Dumnezeu şi de semeni, la regăsirea noastră ca fiinţe înţelepte şi iubitoare, create după Chipul proniator al Lui Dumnezeu! Deci, cu asemenea înţelesuri ale Evangheliei, ne umplem de speranţă, de încredere în ajutorul lui Dumnezeu şi nu ne temem de demoni, înmulţind iubirea noastră faţă de Hristos şi faţă de de semeni. Ceea ce înseamnă că suntem cu adevărat liberi de toate ispitele, de toate uneltirile demonice, numai atunci când ne rugăm, nu doar pentru noi înşine, ci şi pentru semenii noştri, când lucrăm în comuniune cu harul divin, fiindcă Dumnezeu ne arată că fiecare patimă este un mormânt al sufetului nostru, în care ne ascundem de lumina şi de adevărata viaţă pe care ne-o aduce harul Duhului Sfânt!
,,Întoarce-te în casa ta şi povesteşte cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu”!
Aşadar, în Duminica a 23-a după Rusalii, Sfânta Evanghelie ne arată o imagine a Unui Dumnezeu care se apropie de om, când nimeni nu se mai poate apropia, dar, putem constata şi felul în care omul îl alungă pe Dumnezeu din societatea în care trăieşte, pentru ca fiecare dintre noi să le spună celorlalţi, cât bine ne-a făcut nouă Domnul. Acestea ar fi învăţăturile care s-ar desprinde la o primă lectură a textului evanghelic, de aceea, merită să ne oprim asupra textului cu pricina, care ne spune: «În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ţinutul Gerghesenilor, care este dincolo de apă, în faţa Galileii. Când a ieşit pe uscat, L-a întâmpinat un om din oraş care avea diavol şi care de multă vreme în haină nu se îmbrăca şi în casă nu mai sălăşluia, ci în gropi de morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat şi a căzut înaintea Lui şi cu glas tare a grăit: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Celui Preaînalt? Te rog, nu mă chinui! Iar, Iisus poruncea duhului necurat să iasă din omul acela, pentru că de mulţi ani îl apucase, şi-l legau în lanţuri şi în obezi, şi-l păzeau, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de diavol în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: ,,Care îţi este numele”? Iar el a răspuns: legiune, căci mulţi diavoli intraseră în el. Şi-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Iar acolo era o turmă mare de porci, care păşteau pe munte; şi L-au rugat să le îngăduiască să intre în porci; şi le-a îngăduit. Şi, ieşind diavolii din om, au intrat în porci, iar turma s-a pornit de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii porcilor, văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au dat de veste în oraş şi prin sate. Atunci au ieşit locuitorii să vadă ceea ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră diavolii îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos lângă picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Iar cei care văzuseră, le-au spus cum s-a mântuit cel îndrăcit. Şi L-a «poftit» pe El poporul ţinutului Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar, Iisus a intrat în corabie şi s-a înapoiat. Dar, bărbatul din care ieşiseră diavolii se 
ruga să-l lase lângă Dânsul, însă, Iisus i-a dat drumul, zicând: întoarce-te în casa ta şi povesteşte cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi el s-a dus, vestind prin tot oraşul cât bine i-a făcut Iisus»” (Luca 8,26-39). În loc de concluzie, să spunem că trei ar fi învăţăturile care se desprind cu acest prilej: în primul rând, că omul se poate demoniza prin patimi, pentru început, iar, patima devine un sentiment puternic şi virulent care îl copleşeşte pe om întunecându-i adesea înţeleapta judecată. De s-ar întâmpla să ne întrebe cineva pe fiecare dintre noi, dacă suntem demonizaţi, majoritatea am răspunde că nu, însă, dacă ne-ar întreba despre lumea aceasta, despre societatea în care trăim, dacă este demonizată, ar fi multe răspunsuri cu substrat motivaţional, cu toate că facem parte din această societate. Dacă Dumnezeu i-ar lăsa pe demoni să-şi arate toată puterea pe care le-am dat-o prin acceptarea patimilor, soarta noastră ar fi cea a turmei de porci, adică moartea, pentru că înecându-i pe porci, gherghesenii să fie determinaţi să-L alunge pe Iisus din ţinutul lor, pentru ca aceştia să nu mai poată beneficia de cuvântul Lui, de minunile Lui, de prezenţa Sa dumnezeiască. Cea de-a doua învăţătură care se desprinde se referă la faptul că de multe ori, Îl alungăm pe Dumnezeu, pentru că ne deranjează sau îi deranjează pe unii, iar, atunci, Îl alungăm din viaţa, familia, societatea în care trăim! Prin păcat, ne opunem Voii lui Dumnezeu, iar dacă omul se desparte de Dumnezeu, pierde harul Duhului Sfânt! Cea de-a treia învăţătură priveşte faptul că avem datoria de a deveni misionari şi apostoli ai lui IIsus şi să spunem cu sinceritate, cât bine ne-a făcut nouă Domnul în copilărie, în tinereţe şi la bătrâneţe! Dumnezeu Atotputernicul, nu numai că ne-a dat viaţă, dar, ne dăruieşte mereu câte o zi, ca să ne putem căi de păcate, şi mai presus de toate, Dumnezeu ne arată că fiecare patimă este un mormânt al sufetului nostru, în care ne ascundem de lumina şi de adevărata viaţă pe care ne-o aduce harul Duhului Sfânt!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
