Faliment inevitabil la Viitorul

338

Viitorul Târgu Jiu va dispărea din fotbalul românesc. Clubul a cerut falimentul, iar acest lucru pare că nu mai miră pe nimeni, ba chiar scurtează agonia tuturor angajaților de acolo, care nu meritau un astfel de tratament, în special a fotbaliștilor și a staff-ului tehnic. Totuși, echipa nu a primit bani de la autoritățile locale și județene, a fost permanent susținută din mediul privat, iar opțiunea, chiar dacă pare injustă sau lipsită de respect față de competiție, este a patronatului. Jucătorii au revenit la antrenamente săptămâna trecută, dar, fără un semn de la conducere, și-au suspendat din nou activitatea înainte de jocul pierdut la ,,masa verde” cu CSC Șelimbăr, atunci când nu s-au alocat bani pentru deplasare. Mai mult, baza sportivă de la Bumbești Jiu, acolo unde se desfășurau ședințele de pregătire, a fost închisă vineri pentru fotbaliștii de eșalon secund, pe motiv că nu mai există contract între cele două entități.
Liga2.ro a anunțat în exclusivitate că Viitorul Târgu Jiu nu intenționează să mai organizeze meciul din această rundă, cu Unirea Ungheni, din cadrul etapei a zecea. Ar fi a doua neprezentare a echipei mari și excluderea automată din campionat. Activitatea a fost deja sistată la juniori. Grupele Viitorului au fost în imposibilitatea de a se prezenta la meciuri în weekendul trecut. Evident, toate rezultatele înregistrate în acest sezon vor fi anulate. Declararea falimentului clubului va duce la eliberarea antrenorilor și jucătorilor, aceștia putând semna cu orice altă echipă, chiar dacă perioada de transferuri este încheiată.
Cel mai mult va avea de câștigat FC Bihor, singura împotriva căreia gorjenii au obținut un punct în acest sezon. Celelalte formații care deja au evoluat cu Viitorul vor pierde nu un punct, cum s-ar întâmpla în cazul orădenilor, ci trei puncte.
Viitorul este în procedură de insolvență din februarie 2022. Jucătorii s-au plâns frecvent în ultimele sezoane de întârzieri salariale, și nu s-au mai antrenat în anumite perioade, indiferent de numele tehnicianului de pe bancă.
Echipa patronată de Nicolae Sarcină este de șapte sezoane în eșalonul secund. Formația evolua în acest sezon la Severin, după ce a mai jucat la Vâlcea, Petroșani și Târgu Jiu. Trupa de fotbal își are originile în județul învecinat din Oltenia, echipa din Șirineasa fiind transformată în Energeticianul, apoi în Viitorul Pandurii. De altfel, preluarea numelui ,,Pandurii” a fost considerată cea mai neinspirată mutare făcută de finanțatorul gorjean, mai ales într-o perioadă când adevărata formație fanion a județului se chinuia să supraviețuiască în fotbalul autohton. Cea mai mare performanță este accederea în semifinalele Cupei României, în sezonul 2020-2021.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here