Tismana are probleme deosebite cu apa

347

Localitatea gorjeană Tismana se confruntă în câteva puncte cu lipsă a apei. Mai precis este vorba despre satele Vâlcele şi Pocruia. “Ne confruntăm cu lipsa presiuni la apă de vreo două săptămâni în satele aflate pe porţiuni mai înalte Vâlcele şi Pocruia”, a declarat primarul comunei Tismana, Marian Slivilescu.

Din acestă cauză primarul localităţii a fost nevoit să facă un program de aprovizionare a apei în locurile respective. Programul include atât restricţii în unele zone cât şi ajutorarea acestor sate mai puţin ajutate de relief, pe de altă parte chiar transportul cu cisterne pentru vreo 20 de gospodării care suferă din cauza acestei probleme. Nu numai Tismana are probleme cu apa ci şi alte localităţi din Gorj una dintre ele fiind şi Vladimir. Primarul precizează că în această perioadă de secetă, localnicii folosesc apa de la fântânile publice, care nu se află în pragul de a seca.
A. BĂRĂITARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here